Șansele ca astăzi să se poată termina vreunul dintre primele două meciuri de simplu din întâlnirea de FedCup dintre România și Serbia păreau infime, dacă era să ne luăm după ce anunțau cu o zi înainte site-urile specializate în prognoze meteo.
Soarele care a mângâiat cu optimism Capitala astăzi dimineață i-a luat prin surprindere chiar și pe cei mai nerăbdători dintre fani. Lumea a venit repede cu mic, cu mare, la Arenă pentru o vreme care a fost perfectă pentru tenis doar atât cât a avut nevoie Sorana Cîrstea. A fost soarele Soranei. Un început temător, marcat de emoții, cu greșeli multe pentru Cîrstea, și Ana Ivanovici, buna prietenă a româncei noastre, părea să se îndrepte spre a treia victorie în întâlnirile directe după ce a închis primul set la 6-3.
Sorana a fost criticată deseori pentru momentele în care pierde mental meciurile, însă ea știe foarte bine de ce e capabilă. A scrâșnit din dinți pe bancă, lângă căpitanul și prietena Alina Cercel Tecșor, și a demonstrat apoi ceea ce știam cu toții. Într-o zi bună, nimeni nu-i stă în cale. I-a mai lăsat Anei Ivanovici, locul 12 în lume, doar trei game-uri în următoarele două seturi, și a adus României primul punct după un meci superb, jucat într-o atmosferă minunată creată de aproape 4.000 de spectatori.
„Sunt foarte fericită să aduc primul punct pentru țara mea. Am intrat mai greu în meci, dar apoi am început să simt jocul. Mulțumesc familiei, prietenilor, fanilor, care au venit astăzi să mă susțină”, a declarat Sorana, după partidă.
Ploaia a oprit-o pe Halep
Amiaza continua să fie senzațională pentru echipa României, după ce Simona Halep (5 WTA) a început ca din tun meciul împotriva sârboaicei Bojana Jovanovski, însă la scorul de 3-1 pentru jucătoarea noastră, în primul set, o ploaie torențială care nu avea să se mai oprească până noaptea târziu, a forțat organizatorii să suspende meciul.
Meciul va fi reluat duminică dimineață, de la ora 10, iar președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a explicat exact care va fi procedura dat fiind faptul că tot Halep va trebui să joace și a treia întâlnire de simplu, cea împotriva Anei Ivanovici.
„Este un dezavantaj pentru România că al doilea meci de astăzi nu a putut fi terminat. Regulamentul este clar, Simona trebuie să joace și meciul 3. Va avea o pauză de o oră și jumătate între cele două meciuri, în cazul în care va încheia confruntarea cu Jovanovski în mai mult de 90 de minute. Dacă primul meci va dura mai puțin de 90 de minute, Simona va începe a doua partidă după o oră. Așteptăm și mâine cât mai mulți spectatori pentru că vom avea nevoie de încurajările lor. Am pornit cu dreptul, e o victorie foarte importantă pentru noi”, a declarat George Cosac.
Ce se întâmplă cu biletele pentru meciul Halep – Jovanovski?
Biletele achiziționate pentru ziua de 19.04 sunt valabile doar pentru primul meci al zilei de duminică, reluarea meciului Simona Halep – Bojana Jovanovski, de la ora 10:00. Toți spectatorii vor trebui să prezinte la intrarea în Arena Centrală biletul valabil pentru ziua 19.04 sau abonamentul.
După încheierea primului meci al zilei de duminică, spectatorii au obligația să părăsească Arena Centrală de la Arenele BNR.
Pentru celelalte partide programate duminică (două meciuri de simplu și unul de dublu) se va intra pe baza de bilet valabil pentru ziua de 20.04 sau abonament și brățara primită la intrarea în complex.
Intrarea în complexul Arenele BNR se va putea face începând cu ora 09:00 a.m.
Foto: Marian Burlacu
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!