ACTUALIZARE 18.02, 15.17. Naționala României a învins, sâmbătă, reprezentativa Spaniei cu scorul de 13-3 (10-3), în etapa a doua din Rugby Europe Championship (REC), într-o partidă disputată pe Stadionul național ”Arcul de Triumf” din Capitală.
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
“Pentru noi este întotdeauna o bucurie să jucăm acasă, ne dorim să continuăm procesul de calificare cât mai bine în vederea participării la o nouă Cupă Mondială. Așteptăm suporterii la stadion, avem nevoie de ei; ne dorim să facem un meci bun care să ne ajute să uităm înfrângerea cu Germania. Am depășit acel esec, după analiza video ne-am concentrat pe meciul contra Spaniei, nu ne permitem să stăm prea mult pe gânduri, ne așteaptă mai multe partide, așa că le tratăm pe toate la modul cel mai serios posibil”, a declarat Mihăiță Lazăr, căpitanul României.
“Este un meci important, jucătorii știu că trebuie să ofere suporterilor și tuturor celor implicați în fenomen șansa de a fi din nou fericiți. Nu este posibil să pierzi un meci de 3 ori și aici mă refer la ce avans de scor a avut România pe parcursul partidei. Știm toți asta, o știu prea bine și jucătorii. Spania este în cea mai puternică formulă de până acum, a câștigat împotriva Rusiei, deci va fi un meci frumos. România va da tot ce poate”, a afirmat Lynn Howells, antrenorul României.
Echipa Romaniei pentru meciul cu Spania
1. Mihăiță Lazăr (Castres ) (C), 2. Otar Turashvili (Colomiers), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), 5. Johan Van Heerden (Știința Baia Mare), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 7. Vlad Nistor (Albi), 8. Dorin Lazăr (Timișoara Saracens), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Luke Samoa (Știința Baia Mare), 11. Stephen Shannan (Timișoara Saracens), 12. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 13. Jack Umaga (Timișoara Saracens), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15.Cătălin Fercu (Timișoara Saracens). REZERVE: 16. Marian Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), 17. Constantin Pristavița (Știința Baia Mare), 18. Alexandru Țăruș (Beziers), 19. Ionuț Mureșan (Timișoara Saracens), 20. Andrei Gorcioaia (Massy), 21. Valentin Calafeteanu (CSM București), 22. Jody Rose (Timișoara Saracens), 23. Mădălin Lemnaru (Timișoara Saracens)
Echipa Spaniei pentru meciul cu Romania
1. Fernando Lopez(Ordizia RE),2. Benat Auzqui (Bordeaux), 3. Jonathan Garcia (Vannes), 4. Ignacio Villanueva Martin (Cisneros), 5. David Barrera Howarth (Vannes) 6. Pierre Barthere (Montauban), 7. Gautier Guiboin (Montauban),8. Jaime Nava (c) (Dijon), 9. Guillaume Rouet (Bayonne), 10. Mathieu Belie (Perpignan), 11. Jordi Jorba (Perpignan), 12. Thibaut Alvarez (RC Aubenas), 13. Fabien Perrin (Bourgoin), 14. Javier Carrion (CR La Vila), 15. Brad Linklater (Alcobenas Rugby), REZERVE: 16. Francisco Blanco (Cisneros), 17. Steve Barnes (Valladolid), 18. Alberto Blanco (Valladolid), 19. David Gonzalez (Nevers), 20. Víctor Sanchez (El Salvador),21. Sebastien Rouet (Narbonne), 22. Daniel Snee (Havelock North), 23. Federico Castiglioni (Valladolid)
Meciurile Romaniei in Rugby Europe Championship 2016-2017:
Germania – România 41-38
România – Spania, 18 februarie
Rusia-România, 4 martie
Belgia -România, 11 martie
România – Georgia, 19 martie
Stejarii se pot califica la Cupa Mondiala din Japonia din 2019 în urma rezultatelor pe care le vor obține în sezonul 2016-2018, cumulat, astfel:
– dacă ocupă primul loc în Cupa Europeană a Națiunilor 2016/2018;
– dacă se clasează pe locul 2 în Cupa Europeană a Națiunilor, 2016/2018 după Georgia, calificată deja direct de la Cupa Mondială din Anglia;
– dacă se clasează după echipa calificată direct și se impune în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Fiji, Samoa și Tonga)