Reprezentativa feminină a României, locul 36 în lume, a disputat azi-noapte a doua partidă amicală în compania Statelor Unite ale Americii, campioana mondială en-titre și liderul clasamentului FIFA. Tricolorele au pierdut categoric, scor 0-5, meciul s-a desfășurat pe stadionul ”StubHub Center” din Carson, California. 

Pentru a reduce diferența de scor, selecționerul Mirel Albon a făcut o echipă ultradefensivă, cu șase jucătoare în apărare.

Echipa de start a României: Oprea – Ficzay, Meluță, Gorea, Bortan, Giurgiu, Vătafu, Voicu, Batea, Rus, Ciolacu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Primul joc de verificare, disputat sâmbătă, s-a terminat și mai rău pentru tricolore, care au fost scoase din ghete de adversare: 1-8.

Reprezentativa feminină a României s-a pregătit sâmbătă seara, în Carson, California, pentru cel de-al doilea joc amical în fața Statelor Unite ale Americii.

Timp de mai bine de o oră, tricolorele s-au antrenat pe StubHub Center, terenul pe care evoluează LA Galaxy. Arena inaugurată în 2003 are o capacitate de 27.000 de locuri.

Înaintea ultimei ședințe de pregătire a meciului cu Statele Unite ale Americii, campioana mondială en titre, jucătoarele noastre s-au relaxat într-o scurtă vizită la Hollywood.

Tricolorele s-au oprit la Hollywood Walk of Fame, aleea pe care se regăsesc stelele cu numele a numersoare vedete ale cinematografiei și muzicii.

FOTO: frf.ro

Citește și:

FRF l-a premiat cu o excursie în SUA pe responsabilul dezastrului de la loturile de tineret și de juniori

Naționala feminină de fotbal a României a ratat calificarea la Euro 2017, după barajul cu Portugalia (0-0, la Lisabona, 1-1, la Cluj-Napoca).

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News