În primul meci contând pentru grupa C din preliminariile Campionatului European 2018, disputat în această seară, în sala Dinamo, echipa masculină a României a câştigat cu 36-24 (17-10) în faţa formaţiei din Kosovo.
Sâmbătă, la Priştina, va avea loc partida retur. Din grupă mai face parte Italia, pe care tricolorii o vor înfrunta în luna iunie a anului viitor. Prima clasată se califică în faza următoare.
Conform agerpres.ro, România a practicat un joc poticnit și s-a desprins la trei goluri abia după minutul 20 în fața unei formații aflată la primul său meci oficial din istorie. Echipa noastră a intrat la pauză cu un avans de șapte goluri, 17-10, rezistând fără să ia gol timp de două minute cu doi oameni mai puțin și chiar marcând o dată.
Debutul părții secunde a fost slab, cu patru goluri la rând încasate de România, dar cu trecerea timpului echipa noastră a refăcut diferența, care s-a mărit constant, până la 12 goluri în final, 36-24.
România: Rudi Stănescu, Răzvan Szopka – Mihai Asoltanei (1 gol), Alin Șania (3), Laurențiu Toma (4), Valentin Ghionea (5), Dan Racoțea (3), Cristian Ghiță (2), Dragoș Iancu (1), Marius Novanc (4), Alexandru Csepreghi (4), Marius Stavrositu (6), George Buricea, Dan Savenco (1), Bogdan Criciotoiu (1), Demis Grigoraș (1). Selecționer: Aihan Omer.
Kosovo: Arber Curri, Flamour Gerbeschi – Beni Syla, Vlerson Zherka, Kastrioti Jupa (1), Kreshnik Krasniqi (1), Florim Hoxha (8), Ylber Mjeku (6), Enis Kabashi (1), Valon Dedaj (2), Deniz Terziqi, Ngadhnjim Xhafolli, Oltion Beshiri (1), Egzon Gjuka (1), Petrit Prekazi (3), Lindrit Fetahu. Selecționer: Alfred Llazari.