Fost handbalist, Petre Cozma, 61 de ani, le ține pumnii strânși fetelor pregătite de spaniolul Ambros Martin, trăind la intensitate maximă toate jocurile de la turneul final disputate de Neagu & Co.

”Suntem trup și suflet alături de fetele noastre. Și eu, și nevastă-mea, ne așezăm în fața televizorului cu un sfert de oră înainte de meci. Eu nu pot să mă abțin, stau chiar la 10 centimetri de televizor. Scuip ecranul, apoi îl șterg și tot așa! Trăiesc la maximum fiecare fază. Cu Olanda m-am evervat teribil. Arbitrajul ne-a tocat mărunt, îmi venea să intru prin televizor la franțuzoiacele alea (n.r. – Julie şi Charlotte Bonaventura, arbitrele franceze ale jocului)”, a declarat, pentru Libertatea, Petre Cozma.

Acesta este însă sigur că România, la ce lot are, va reveni cu o medalie din Franța. ”Sută la sută fetele se întorc cu o medalie din Franța. Nu are cum să fie altfel. Păi avem portărițe de top, o avem pe Neagu, pe Buceschi, pe Pintea! O echipă tare de tot. Am mare încredere în fete, sunt cu inima alături de ele. Știu cât de greu le este, pentru că din 1969 sunt și eu în fenomen, dar sunt convins că vor strânge din dinți și vor câștiga o medalie. Handbalistele noastre ar merita-o cu prisosință”, a continuat tatăl regretatului handbalist de la Dinamo și Veszprem.

Singura nemulțumirea a lui Petre Cozma este legată de faptul că opinia publică din România pune prea mare presiune pe naționala feminină de handbal. ”Nu e bine să punem presiune pe echipă acum, când joacă la turneul final. Să le lăsăm pe fete să-și facă treaba. Mai câștigi, mai pierzi, dar important e că suntem acolo, în lupta pentru semifinale. Să vorbim atunci când se întorc fetele în țară. Atunci poți să le pupi sau să le înjuri!”, a conchis Petre Cozma.


Schimbările Codului Rutier italian pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe românii din Italia cu mașini înmatriculate în țară, pentru a nu risca amenzi usturătoare

Urmărește-ne pe Google News