Calificarea în careul cu ași al turneului final ne-a asigurat și un loc la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, o competiție la care nu mai participasem de 56 de ani, mai precis de la JO 1964 organizate tot în capitala Japoniei.
În semifinale, România s-a luat la luptă dreaptă cu un colos al fotbalului mondial, Germania, pe care a pierdut-o ”la mustață”, în ultimele minute ale jocului.
”Dacă România câștiga meciul cu Germania era 100% meritul jucătorilor, nu al sistemului”, spune Mihai Rusu.
Analistul sportiv stabilit în Germania explică: ”România, la o populație de 19,5 milioane de locuitori are aproximativ 100.000 de fotbaliști legitimați la vreo mie de cluburi, 106 de formații în primele trei ligi. Asta în timp ce Germania, cu 83 de milioane de locuitori, are 6,7 milioane de fotbaliști legitimați la 25.000 de cluburi. Numai în Bavaria sunt 1,6 milioane de fotbaliști la 4611 cluburi. E o diferență colosală”.
Rusu continuă: ”Echipa U 21 a Germaniei poate dispune de trei loturi competitive, adică de 70 de jucători, iar Uniunea de Fotbal din Germania are o cifră de afaceri de 200 de milioane de euro pe an. Spania și Franța, la rândul lor ajunse în semifinale, investesc enorm în fotbal. În aceste condiții, calificarea României în primele patru la Euro U 21 reprezintă un miracol. Băieții merită felicitări”.
80 de copii români, abandonați pe aeroporturile din Tokyo și Milano din cauza unui scandal conjugal!