Succesul, al treilea din faza grupelor, asigură calificarea naționalei în faza optimilor. „Tricolorii” așteaptă terminarea meciurilor din serie, dar nu mai pot pierde calificarea.

„O victorie istorică și o răsplată dulce pentru niște băieți care au crezut de la primul minut până la ultimul în acest rezultat. Suntem fericiți, am fost concentrați. Cred că ne-am bucurat mai mult de volei, nu pot descrie ce simt. Cu această victorie că ne-am calificat mai departe și de-abia aștept următorul meci”, a spus Adrian Aciobăniței, citat de GSP

„SEN-ZA-ȚIO-NAL! România a bătut campioana olimpică! Băieții noștri scriu istorie la Campionatul European”, a scris Federațiai Română de Volei, pe pagina de Facebook

„Românii au făcut meciul secolului! Au jucat ca o echipă, s-au bătut pentru orice minge și au câștigat! Nu s-au speriat că în fața lor stăteau Ngapet, Tillie, Louati, Toniutti și celelalte vedete ale formației antrenate de Andrea Giani”, a notat FRV.

„Bravo, băieți! Mândri de voi! O echipă care are viitor, o echipă care ne face să visăm și să sperăm că ne vom întoarce acolo unde am fost cândva“, a mai scris FRV.

Primul criteriu de calificare e numărul de victorii şi apoi numărul de puncte

Românii au acumulat 9 puncte în 5 partide: 1 punct cu Israelul, pentru două seturi câștigate, 2 puncte cu turcii (victorie cu 3-2), și câte 3 cu Grecia și cu Franța (victorii).

Campionatul European are loc în Israel, Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord (28 august-16 septembrie).

România s-a clasat pe locul 21 la precedenta ediţie a Campionatului European la care a participat, în 2019.

Palmaresul tricolorilor cuprinde un titlu european în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).

Rezultatele tricolorilor la EuroVolley 2023

  • 30 august: România-Portugalia 0-3
  • 31 august: România-Israel 2-3
  • 1 septembrie: România-Turcia 3-2
  • 3 septembrie: România-Grecia 3-1
  • 4 septembrie; România-Franța 3-1

Lotul României pentru Campionatul European

  • Libero: Sergio Diaconescu (SCM U Craiova), Karol Kosinski (Rapid București)
  • Extreme: Mircea Peța (Steaua București), Daniel Chițigoi (ZAKSA Kędzierzyn-Koźle, Polonia), Adrian Aciobăniței (Skra Bełchatów, Polonia), Marian Bala (Arcada Galați)
  • Coordonatori: Filip Constantin (Rapid București), Claudiu Dumitru (Steaua București)
  • Centri: Bela Bartha (Dinamo București), Andrei Butnaru (Arcada Galați), Robert Călin (SCM U Craiova), Ștefan Lupu (Corona Brașov)
  • Opus: Rareș Bălean (Dinamo București), Alexandru Rață (Tectum Achel, Belgia)
  • Staff: Sergiu Stancu – antrenor principal, Răzvan Parpală – antrenor secund

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Foto: cev.eu

Urmărește-ne pe Google News