Euro 2020, care a fost amânat pentru vara anului viitor din cauza pandemiei de coronavirs, ar trebui să se dispute în 12 orașe de pe “Bătrânul Continent”, printre care și București.
Deja sunt voci care susțin că cel puțin două orașe, Roma și Bilbao, se vor retrage de pe listă, din cauza problemelor pe care le-a provocat COVID-19 în Italia și în Spania.
În acest caz, ministrul sportului anunță că România e pregătită să găzduiască la București mai multe partide decât erau prevăzute inițial.
“Am transmis prin intermediul FRF și prin Guvernul României că ne asumăm preluarea mai multor meciuri dacă anumite orașe nu pot să onoreze angajamentul anunțat anterior. Eu m-aș bucura foarte mult să avem mai multe meciuri la EURO 2020. Beneficiile sunt evidente. Pe lângă beneficiul sportiv, sunt și beneficii de natură economică, de imaginea acestei țări”, a precizat Ionuț Stroe.
Acesta a adăugat: “București e posibil să găzduiască mai multe meciuri și ar fi și un motiv de mândrie. Până acum nu e nimic oficial, dar ținem legătura cu UEFA. Vă pot afirma public că am semnat deja toate scrisorile de garanție guvernamentală. Suntem pregătiți, suntem mândri și pot spune că suntem gata”.
În acest moment, la București sunt repartizate patru meciuri, trei în grupe și o optime de finală.
Euro 2020 își va păstra denumirea, chiar dacă se va disputa la anul, între 11 iunie și 11 iulie.