În faţa a peste 3.000 de spectatori, printre care Helmuth Duckadam, Leonard Doroftei şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, evenimentul a fost deschis cu o acţiune caritabilă prezentată de Dana Săvuică, dar şi cu o defilare de modă semnată de Mona Felba, pentru ca mai apoi Adrian Maxim să câştige primul meci al serii în faţa sârbului Aleksandr Topic.
Campionul european de kyokushin, Mirel Iacob, a cedat în faţa campionul mondial WAKO la amatori, Miljan Vidovic, însă ulterior a urmat o serie de patru succese ale românilor în gală. Cristian Ristea l-a făcut KO pe ghanezul Romano Romasco, în urma unui croşeu devastator, bifând al treilea succes în Superkombat, iar veteranul Atodiresei şi-a luat revanşa în faţa grecului Stauros Exakoustidis. Partenerul de antrenament al lui Cătălin Moroşanu, Dănuţ Hurduc, a bifat al treilea succes consecutiv în Superkombat, staful lui Ibo Efe aruncând prosopul în repriza a doua, atunci când ieşeanul se pregătea pentru un KO.
Fostul campion mondial la categoria cruiser, Bogdan Stoica, a pierdut confruntarea cu Jorge Loren la decizie unanimă, spaniolul fiind declarat învingător cu 30-25 de toţi cei trei arbitri-judecători, românul fiind şi depunctat o dată pentru simulare, după prima repriza, în urma analizării probei video. A fost doar al treilea eşec din carieră pentru Stoica, acesta adunând 38 de victorii,dintre care 28 înainte de limită.
În confruntarea pentru titlul mondial Superkombat New Heroes la categoria mijlocie, aspirantul oficial Amansio Paraschiv a încheiat la egalitate cu surinamezul Cedric Manhoef, astfel că acesta din urmă rămâne deţinătorul centurii. Ploieşteanul în vârstă de 21 de ani a câştigat rundele 1 şi 3, însă a pierdut-o pe a doua după ce a fost şi numărat în urma unei lovituri de genunchi.
Gala care a deschis sezonul 2014 al circuitului mondial Superkombat a fost condimentat şi cu elemente de spectacol, Matteo, F. Charm, Muneca şi Rolla Sparks susţinând mini-recitaluri în pauzele dintre cele 8 confruntări internaţionale. La Local Kombat „România vs Restul Lumii” au mai asistat Nico, Puya şi Cabron.
Următoarea acţiune a Superkombat va avea loc pe 4 aprilie, la Middlesbrough, în Marea Britanie, acolo unde are loc o nouă etapă de selecţii mondiale, urmând ca pe 12 aprilie, la Reşiţa, să aibă loc primul World Grand Prix al anului, printre cei care vor lupta numărându-se Raul Cătinaş, Cătălin Moroşanu, Brice Guidon, Sebastian Ciobanu şi Amir Zeyada.
Rezultate Local Kombat „România vs. Restul Lumii”:
Super-fight – categoria mijlocie (-71 kg)
Adrian Maxim l-a învinvins la decizie unanimă pe Aleksandar Topic (Serbia)
Super-fight – categoria semigrea (-81 kg)
Miljan Vidovic (Serbia) l-a învins la decizie unanimă pe Mirel Iacob
Super-fight – categoria cruiser (-91 kg)
Dănuţ Hurduc l-a învins prin abandon în repriza a doua pe Ibo Efe (Turcia)
Super-fight – categoria uşoară (-63,5 kg)
Cristian Spetcu l-a învins la decizie unanimă pe Mansour Yaqubi (Afganistan)
Super-fight – categoria cruiser (-91 kg)
Cristian Ristea l-a învins prin KO în repriza a doua pe Romano Romasco (Ghana)
Super-fight – categoria uşoară (-65 kg)
Ionuţ Atodiresei l-a învins la decizie unanimă pe Stauros Exakoustidis (Grecia)
Super-fight – categoria cruiser (-91 kg)
Jorge Loren (Spania) l-a învins la decizie unanimă pe Bogdan Stoica
Titlul mondial Superkombat New Heroes – categoria mijlocie (-71 kg)
Cedric Manhoef (Surinam) a încheiat la egalitate cu Amansio Paraschiv