Eugen Preda a câştigat şi titlul de „cel mai bun luptător al competiţiei”, tot anul acesta sportivul adjudecându-l şi pe cel de campion mondial de kempo. Per total, luptătorii noştri, antrenaţi de emeritul Horaţiu Bârleanu, au dus România pe locul doi în Europa, cu cinci medalii obţinute (trei locuri III şi două locuri I). Lotul ţării noastre a fost condus de Ion Venea şi de Petruţ Grindeanu. Cât despre românii care au urcat pe cea mai înaltă poziţie a clasamentului, aceştia au înfruntat sportivi titraţi, campioni europeni şi vicecampioni mondiali.