Despre situaţia handbalului românesc din acest moment, lectorul EHF crede că avem talente, dar că ne lipseşte disciplina: ”M-a surprins evoluţia fetelor noastre la CM din Brazilia, dar când am văzut finala Norvegia – Franţa, cred că am avut ghinion pentru că am picat în faza grupelor cu nişte jucătoare franceze extrem de motivate şi într-o creştere de formă extraordinară. Ne-am obişnuit să blamăm şi să ne autoflagelăm, dar cred că există tineri capabili şi valoroşi în România, oameni extrem de bine pregătiţi. Cred că principala problemă e lipsa disciplinei, care exista înainte de 1989”.

În copilărie, Acsinte a câştigat trei titluri de campion naţional de juniori, cu echipa CSŞ Piatra Neamţ condusă de Otto Hell. A jucat doar un sezon la Relon Săvineşti, apoi a devenit antrenor secund la echipe feminine şi masculine din Bacău (1993-1996), iar în 1996, el a activat ca preparator fizic la lotul naţional U20, condus de acelaşi Otto Hell. Între 1997 şi 1998, moldoveanul a predat handbal Dubai şi Emiratele Arabe Unite, iar începând din 2003 a participat la toate cursurile de perfecţionare ale EHF. În acest moment, fostul handbalist este conferenţiar universitar doctor şi şef al catedrei de jocuri sportive la Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii Bacău.

Urmărește-ne pe Google News