Cămătaru e un munte de om! Ajuns la 63 de ani, fostul atacant și-a păstrat statura impozantă. „Fac antrenamente în fiecare zi. Un exercițiu pe care-l consider cel mai bun pentru organismul unui om: bicicletă eliptică! Dai din mâini și din picioare în același timp. Pune în mișcare toate grupele de mușchi, e fantastică. Merg la o sală, unde am și piscină, și înot”, explică fostul internațional.

Acum îmi caut liniștea! Mă îndrept spre penultima parte, nu spre ultima! E normal să mă gândesc la asta, doar am 64 de ani peste două luni…

Rodion Cămătaru

Născut la Strehaia, Cămătaru a îmbrăcat la nivel de seniori tricoul echipelor Universitatea Craiova, Dinamo București, Charleroi și Heerenveen. A fost de 2 ori campion al României și a cucerit de 4 ori Cupa României cu Universitatea, iar în 1987 a devenit Gheata de Aur a Europei pe când juca la Dinamo. Per total, doar în primul eșalon din România, are 198 de goluri reușite în 378 de meciuri.

După retragere, deși avea carnet de antrenor, n-a profesat. A fost pentru o scurtă perioadă observator federal, apoi s-a dedicat exclusiv afacerilor. „Am renunțat pentru că aveam treabă multă cu ale mele. Nu știu ce înseamnă bogăția, dar trăiesc decent. Nu duc grija zilei de mâine. Am ce-mi trebuie!”, spune acesta la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Care sunt afacerile lui Cămătaru? „Imobiliare! Nu neapărat apartamente, fac office-uri, birouri. Am în jur de 5.000 de metri de birouri în Craiova. Nu pot să mă laud cu bogăția pentru că bogăția e relativă. Orice ban se poate cheltui foarte ușor și se face greu. Cât să trăiesc decent am.

Acum vreau să construiesc în Creta. Am luat un teren acolo și o să construim câteva apartamente la Rethymno. Contează foarte mult locul, iar vederea mării înseamnă terapie. Dacă nu vezi marea e ca și cum ai sta în Craiovița. Un metru pătrat ajunge și la 500 de euro, chiar 600” spune acesta.

Românul care construiește apartamente în Rethymno: „Nu știu ce înseamnă bogăția, dar nu duc grija zilei de mâine”
Imagine din Rethymno // FOTO Instagram @rethymno_guide

La Charleroi am avut cel mai bun salariu, dar eu ca fotbalist n-am câștigat bani mulți. Nu era o perioadă cu bani mulți. Norocul meu a fost că am investit foarte bine, am avut viziune. Am început pe linia de afaceri și bineînțeles că și norocul a jucat un rol important, ca la fotbal.

Rodion Cămătaru

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI