SportNews.ro: Felicitări, Florin. Cum trăiești momentul?
Florin Andone: Mă sună multă lume, din România, în special. E un moment frumos. Acum acord un interviu pentru presa de aici. Important este că domnul Djukici mă place, este un antrenor bun, înțelegător, care apreciază anumite calități ale mele. Doamne ajută s-o țin tot așa.
Vrei să joci pentru România sau pentru Spania?
Pentru România, normal. Visez la momentul ăsta. Ar fi ceva nemaipomenit pentru mine.
Ce fotbalist român îți place?
Despre Keșeru vorbește toată lumea. Nu-mi place în mod deosebit, dar văd că e la modă, din ce observ eu pe-acasă. Marica este peste el, așa consider. Mie mi-a plăcut Mutu, dar vremea lui a trecut. Nu mă știu cu el. Eu sunt cu cei de vârsta mea, Alexandru Ioniță, Popescu…
Ce-ți place să faci în timpul liber?
Să stau cu prietena mea, să merg la cinema, să mă joc pe playstation. Mai merg prin parc, pe plajă… Sunt foarte tânăr, vreau să-mi fac viitor în fotbal. Acesta este țelul meu.
Se știe că ai plecat de la fragedă vârstă din România…
Așa este. Am plecat cu mama, care lucrează în curățenie. Provin din familia de muncitori. Tata mi-a murit în accident de mașină, acum 10-11 ani. Să rămâi fără tată la vârsta asta e o situație disperată. Nu ai spate, nu ai nimic! Aproape că devii debil, nu ești sigur de nimic!
Tu cum ai trecut peste șoc?
Greu, îți dai seama. Respectul ți-l câștigi mai târziu, la început ești un nimeni. Când ești mic depinzi de fratele mai mare și de mamă. Eu mai am un frate de sânge și doi frați vitregi. Trag tare să-mi ajut familia. N-am bani, nu sunt bogat.
Câștigi măcar 120.000 de euro pe an, cât ia o vedetă de la Steaua?
Nu ajung să iau banii ăștia. Am contract pentru liga a doua. Poate de la anul să ating suma despre care vorbeai.
Ce mesaj ai pentru selecționerul României, Anghel Iordănescu?
Nu am niciunul. Sper daor să-mi meargă bine aici și restul vor veni. Sunt foarte tânăr, consider că am altă mentalitate.
AICI, despre viața lui Florin Andone.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!