”Lazio este o echipă mare, o echipă de tradiție din fotbalul italian. Mă bucură interesul lor, dar nu pot spune mai multe pentru că nu cunosc prea multe detalii. Mi-aș dori să plec acum, să fac un pas înainte, dar dacă voi avea ofertă de la o echipă care nu are pretenții foarte mari atunci voi rămâne la Viitorul”, a declarat fundașul dreapta de 25 de ani pentru TVR. 

Începând de sâmbătă, Romario Benzar, Florin Coman, Andrei Ciobanu și Tudor Băluță s-au alăturat lotului campioanei în stagiul de pregătire din Slovenia. 

FC Viitorul va susține, duminică (2 iulie), al patrulea meci de verificare din Slovenia contra formației ruse FK Krasnodar, care a încheiat pe locul 4 ediția precedentă a campionatului. Partida va începe de la ora 18.00 (ora României 19.00) și se va disputa în Austria, la Wildon.

Meciuri ce urmează pentru FC Viitorul în această vară:
Cantonamentul din Slovenia:
2 iulie: FC Viitorul – FK Krasnodar (Rusia, locul 4)
5 iulie: FC Viitorul – CSKA Moscova (Rusia, locul 2)

Meciuri disputate de FC Viitorul în această vară:
Cantonamentul din Turcia:
17 iunie: FC Viitorul – Inter Baku 1-2 (Țucudean)
20 iunie: FC Viitorul – FK Zira 2-1 (Stoica, Morar)
Cantonamentul din Slovenia:
26 iunie: FC Viitorul – NK Celje 3-2 (Cicâldău 2, Stoica)
29 iunie (dimineață): FC Viitorul – Selecționata jucătorilor sloveni liberi de contract 6-0 (D. Lopez 2, Cicâldău 2, Morar, Roşu-pen.)
29 iunie (după-amiază): FC Viitorul – NK Aluminij 2-2 (Țucudean 2)

Citește și: Dorian Popa, martorul unui accident teribil la Mamaia. “S-a întâmplat pe trecerea de pietoni”. Una dintre victime a murit

 
 

Urmărește-ne pe Google News