Această măsură a fost luată de către autoritățile locale, din cauza pandemiei de coronavirus, notează Xinhua.

Ronaldinho, care a câștigat Balonul de Aur în 2005 şi fratele său Roberto de Assis au fost încarceraţi începând din 6 martie, fiind acuzaţi de utilizarea unor paşapoarte false la sosirea lor în Paraguay.

Potrivit site-ului brazilian Globo Esporte, oficialii paraguayeni au dispus ca închisoarea de la marginea capitalei Asuncion să înăsprească protocoalele pentru a preveni răspândirea virusului ucigaş.

În afara interzicerii tuturor vizitatorilor, cu excepţia avocaţilor, personalul închisorii a primit ordin să poarte mănuşi şi măşti de protecţie, în timp ce toţi prizonierii trebuie să fie supuşi zilnic unui control de sănătate.

Ronaldinho şi fratele său au sosit în Paraguay pe 4 martie, pentru a participa la un eveniment caritabil, precum şi pentru a promova o nouă carte. Cei doi au fost arestaţi în cursul aceleiaşi zile, după ce poliţiştii şi-au dat seama că au intrat în ţară cu paşapoarte false, acuzaţie negată însă de brazilieni.

Fostul star al Selecao, campion mondial în 2002, a sărbătorit sâmbătă, în spatele gratiilor, împlinirea vârstei de 40 ani. El a obţinut cele mai importante performanţe la nivel de club în perioada petrecută la FC Barcelona, echipă alături de care a cucerit două titluri de campion în Primera Division (2005, 2006), precum şi trofeul Ligii Campionilor (2006).

Urmărește-ne pe Google News