Brazilianul Ronaldinho, jucatorul celor de la FC Barcelona, care a primit trofeul “Balonul de Aur” si a fost desemnat cel mai bun jucator al anului 2005, va deveni personaj de benzi desenate in 2006! Conform unui comunicat difuzat marti de presa, vedeta Barçei a semnat un contract de parteneriat cu societatea Mauricio de Sousa Producoes a desenatorului brazilian Mauricio de Sousa, creatorul benzii desenate de succes “Monica” in 1970. Anuntul oficial, in prezenta lui Ronaldinho si a lui Mauricio de Sousa, a fost facut la Porto Alegre, unde jucatorul isi petrece sarbatorile de sfarsit de an in familie.