În acest moment, lupta pentru supremație se dă între argentinianul Lionel Messi și portughezul Cristiano Ronaldo, cei doi cucerind un număr impresionat de Baloane de Aur (6 starul de la FC Barcelona și 5 liderul de la Juventus Torino).
Cu toate acestea, ”legendele vii” ale sportului cu balonul rotund
nu pot fi uitate, ele având parte în continuare de aprecieri.
Unul dintre cei care nu crede în ”noua generație” de fotbaliști este fostul mare internațional brazilian Ronaldinho.
Întrebat cine este cel mai bun fotbalist din istorie, Ronaldinho a precizat: ”Nu îmi plac comparaţiile, pentru că este dificil să stabileşti cine este cel mai bun din istorie”.
Acesta a adăugat, conform EFE: ” Când există jucători precum Diego Maradona, Pele sau Ronaldo, nu pot spune că Messi este cel mai bun din istorie, ci doar că este cel mai bun din epoca sa”.
Ronaldinho a jucat alături de Lionel Messi la FC Barcelona între 2003 și 2008.