„Sunt foarte fericit că am finalizat această operațiune. Am multe de dat înapoi lui Cruzeiro și vreau să duc clubul acolo unde îi este locul. Avem multă treabă. Îi rog pe suporteri să se reconecteze la club, să meargă pe stadion, pentru că vom avea nevoie de multă putere și unitate. Nu avem încă nimic de sărbătorit, dar avem multă ambiție”, a declarat Ronaldo, potrivit OGlobo.

Pentru a deveni patron la Cruzeiro, Ronaldo a câștigat lupta cu americanii de la Fenway Sports Group, care dețin clubul FC Liverpool.

Ronaldo și-a început cariera profesionistă în 1993 la Cruzeiro, echipă pentru care a înscris 44 de goluri în 47 de meciuri, înainte de a fi transferat în Olanda, la PSV, când avea doar 17 ani.

În prezent, Cruzeiro, care are 4 titluri de campioană și a cucerit de două ori Copa Liberadores, echivalentul din America de Sud a Ligii Campionilor, se află în liga a doua braziliană.

De asemenea, Ronaldo este și proprietarul clubului Valladolid, care activează în liga a doua spaniolă, după ce, în urmă cu trei ani și jumătate, a plătit 29,5 milioane de euro pentru 51% din acțiuni.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News