Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al grupării gorjene, care a terminat sezonul 2015-2016 pe un onorat locul 3.
Iată anunţul:
„Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunţă rezilierea în condiţii amiabile a contractului cu Adrian Ropotan, jucător care a semnat, la începutul acestui an, un contract pentru un an cu clubul Pandurii. Pe această cale clubul Pandurii îi mulţumeşte lui Ropotan pentru evoluţiile bune din acest an şi pentru contribuţia pe care a avut-o la clasarea echipei pe podiumul Ligii I”.
Preşedintele clubului Pandurii, Narcis Răducan, i-a mulţumit public lui Adrian Ropotan pentru contribuţia sa la ocuparea locului trei în acest sezon de către Pandurii, şi i-a urat mult succes la noua sa echipă:
„Îi mulţumim lui Adi Ropotan pentru aportul său la rezultatele echipei din acest sezon. Deşi a venit doar din iarnă el s-a integrat rapid şi a contribuit decisiv la ocuparea locului de pe podium pe care s-a clasat Pandurii. Îi urăm cu toţii mult succes la noua sa destinaţie. A fost o colaborare benefică de ambele părţi şi, aşa cum i-am promis şi cum avea stipulat în contract, în schimbul unei sume modice poate pleca înapoi în străinătate, pentru un salariu mai aproape de valoarea sa”.
Venit în iarnă de la Petrolul Ploieşti, Adrian Ropotan a jucat 10 partide în Liga 1 în tricoul echipei Pandurii Târgu Jiu şi a dat un gol. Fotbalistul de 30 de ani, care s-a aflat în lotul lărgit al României pentru turneul final al Campionatului Europan de fotbal din Franţa, are şapte selecţii sub tricolor.