Dacă ziua de marți a fost una un pic mai lejeră, cu un antrenament de refacere de dimineaţă şi, apoi, cu după-amiaza liberă, jucătorii Petrolului alegând să meargă la o scurtă plimbare în Antalya sau să rămână să se odihnească în hotel, miercuri ”s-au întors la programul cu două şedinţe de pregătire, informează site-ul oficial al clubului. Mijlocașul Adrian Ropotan a părăsit echipa.

Prima s-a derulat dimineaţă şi a fost una solicitantă, staff-ul tehnic al profitând de intervalul de patru zile dintre meciurile doi şi trei pentru a ”încărca” din punct de vedere fizic. De acelaşi ”tratament” au avut parte şi cei trei portari din lot, solicitaţi din plin de exerciţiile gândite de către Cătălin Grigore. Ploieştenii vor avea, şi joi, două antrenamente, urmând ca vineri să susţină un nou joc-test, contra azerilor de la FK Sumgayit.

Altfel, de la începutul acestei săptămâni, petroliştii nu mai sunt singuri în ”Mardan Sport Complex”, tot aici sosind, luni seară, alte două formaţii din Liga I, ASA Tg. Mureş şi ACS Poli Iaşi.

Adrian Ropotan a părăsit cantonamentul ”lupilor”


După ce şi-a exprimat dorinţa de a-şi rezilia contractul cu FC Petrolul Ploieşti, ajungând la un acord în acest sens cu conducerea clubului, mijlocaşul Adrian Ropotan a părăsit, marți-noapte, cantonamentul de la Mardan. În aceaşi situaţie s-au aflat şi Peterson Pecanha şi Alexandru Chiriţă, jucători în cazul cărora, de asemenea, rezilierea s-a produs la dorinţa lor.

Ropotan va semna cu Pandurii, echipa lui Edi Iordănescu, apoi va merge cu lotul divizionar, condus de tatăl lui Edi, Anghel Iordănescu, în stagiul din Turcia.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News