Componentă a echipei naționale, Roxana alearga după primul ei titlu de campioană de aproape 15 ani. Visase la el de pe vremea când juca la Dinamo. Întrebată ce semnifică pentru ea succesul din campionat, jucătoarea născută la Turnu Măgurele, pe 9 februarie 1985, ne-a spus: ”Acest titlu a venit la finalul unui an competițional foarte greu. Cred că diferența între noi și celelalte echipe din Divizia A1 a făcut-o, în primul rând, conducerea tehnică. Cu antrenorul Darko Zakoc (n.r. – acesta a mai câștigat două titluri cu Tomis Constanța) am mai lucrat la națională, puțin. E un tip dur, exigent. Am făcut o pregătire foarte intensă cu el. La un moment dat, poate că l-am și contestat puțin, între ghilimele, desigur. Acum, însă, după ce am ieșit campioane, am înțeles că, pentru a reuși, nu se poate altfel. La Blaj, antrenorul ne-a muncit ca pe hoții de cai”.
Pe 10 mai merge la națională
Aflată la al doilea campionat pentru Volei Alba Blaj, Roxana Ivanof ne-a spus că s-a adaptat rapid acolo. ”Este un oraș mic, dar frumos, cochet. Primăria își face treaba. Eu am locuit și în București, dar și în orașe mai mari. Mi-a plăcut la Târgu Mureș, de pildă. Capitala, în schimb, era foarte obositoare”, ne-a mărturisit jucătoarea. Ea a recunoscut că Blajul nu era favorită la titlu și n-a vrut să divulge ce recompensă financiară va primi. ”La început de campionat, multe echipa aveau achiziții. Se anunța o ediție disputată. CSM București a început tare și părea favorită. Apoi a revenit în forță Știința Bacău, deținătoarea trofeului. Am câștigat în trei meciuri și semifinala cu CSM, și finala cu Târgoviște. Noi am avut primă de obiectiv. Ținteam locul 2, dar am ieșit campioane. Nu știu dacă vom primi mai mulți bani”, a concluzionat jucătoarea care nu va pleca în vacanță, fiind convocată pe 10 mai la echipa națională.
Djerisilo și Radulovic s-au integrat imediat
Roxana Ivanof a mărturisit că în echipa a existat unitate și înțelegere. ”Lotul s-a omogenizat rapid. Și jucătoarele care au venit în iarnă, Ivana Djerisilo și Bojana Radulovic, două voleibaliste de mare valoare, dar și cu mult bun simț, s-au integrat rapid în echipă. Atmosfera bună s-a datorat și sprijinului primit din partea Primăriei Blaj și a Consiliului Județean Alba. Echipa noastră este cea dintâi din acest județ care devine campioană a României. Și e prima de volei, la feminin, din Transilvania care cucerește titlul”.