N-a fost o alegere deloc rea, cele două surori adunând o mulţime de medalii la competiţii importante, medalii pe care le păstrează într-un dulap, acasă. Fiecare dintre ele are o poveste, iar în spatele acestor trofee se află mulţi ani de muncă, momente frumoase, dar şi mai triste. ”Cea mai mare bucurie pentru un sportiv este atunci când urcă pe podium, primeşte cea mai strălucitoare medalie, cea de aur, iar apoi i se cântă imnul naţional”. Aşa s-a întâmplat şi la Campionatul European desfăşurat recent, la Sevilla, unde Roxana Cogianu a cucerit titlul continental cu barca de 8+1 a României. Legitimată la Steaua, ea este de curând colegă cu sora ei, Evelina, care anul trecut renunţase la canotaj din cauza problemelor cu care s-a confruntat clubul ei de atunci, Olimpia.

Fireşete că cele două surori îşi propun să ajungă la Jocurile Olimpice de la Rio, Roxana dorind să se revanşeze şi pentru faptul că la Londra n-a izbutit să urce pe podium.

 
 

Urmărește-ne pe Google News