Surugiu, care a evoluat în meciul cu Irlanda din postura de rezervă, a îngenuncheat în faţa iubitei sale şi i-a înmânat inelul de logodnă, pe stadionul Wembley, la finalul meciului cu Irlanda, în aplauzele coechipierilor săi şi a stafului tehnic, conform imaginilor de pe pagina de Facebook a competiţiei engleze.
Reprezentativa de rugby a României a fost învinsă, duminică, pe stadionul Wembley din Londra, de selecţionata Irlandei, cu scorul de 44-10 (18-3), în cel de-al doilea meci al „Stejarilor” în grupa D de la Cupa Mondială din Anglia.
La partida de pe stadionul Wembley au asistat 89.267 de spectatori.
Precedentul record, 89.019 spectatori, fusese stabilit la sfârşitul săptămânii trecut, tot pe Wembley, la meciul Noua Zeelandă – Argentina, scor 26-16.