De la 17.15 (ora Noii Zeelande) Marius Tincu, Cristi Petre, Iulian Dumitraş, Ion Paulică şi antrenorul Steve McDowall au susţinut o conferinţa de presă. “De fiecare dată când baieţii au în faţă un meci important, se pot autodepăşi şi pot face un rezultat bun”, a declarat McDowall. Tincu a spus că echipa e nerăbdătoare: “E important să jucam bine şi să obţinem un rezultat bun pentru că e primul meci. Sper că fiecare jucător se va gândi la acest meci, pentru că e o partidă foarte importantă pentru rugbyul romanesc. Vrem să jucam la potenţial maxim ca să nu avem regrete pe urmă”.

Paulică e coleg cu un adversar
Căpitanul României a mai precizat că pentru rugbyul românesc e foarte important să fie prezent la Cupa Mondială şi că, faţă de alţi ani, echipa are în componenţă mulţi tineri care vor creşte având în faţă meciuri de inalt nivel.
“Suntem onoraţi că suntem aici, atmosfera până acum a fost fantastică. Cultura maori e deosebită. A fost impresionant modul în care ne-au primit oamenii de aici. Este primul meci şi vom da totul”, a asigurat pilierul român Paulică Ion, care e coleg la echipa de club, London Irish, din Anglia, cu scoţianul Ansbro, adversarul său de sâmbătă.

Cupa Mondială de rugby
Grupa B
România – Scoţia
Astăzi, Invercargill (Noua Zeelandă), ora 4.00, în direct la Digisport1

România: 15. I. Dumitraş, 14. Ciuntu, 13. Cs. Gal, 12. Dimofte, 11. Lemnaru, 10. Dumbravă, 9. L. Sârbu, 8. Carpo, 7. Toniţa, 6. M. Macovei, 5. Ursache, 4. Cr. Petre, 3. Paulică, 2. Tincu (cpt), 1. M. Lazăr. Rezerve: 16. Zebega, 17. S. Florea, 18. Popârlan, 19. Burcea, 20. Surugiu, 21. I. Cazan, 22. Fl.Vlaicu. Antrenori: Romeo Gontineac şi Steve McDowall.
Scoţia: 1. Jacobsen, 2. Ford, 3. Cross, 4. Gray, 5. Kellock (cpt.), 6. Brown, 7. Barclay, 8. Vernon, 9. Blair, 10. Jackson, 11. Danielli, 12. Lamont, 13. Ansbro, 14. Evans, 15. Paterson. Rezerve: 16. Lawson, 17. Dickinson, 18. Hines, 19. Rennie, 20. Cusiter, 21. Parks, Rory Lamont. Antrenor: andy Robinson.

Se mai joacă mâine în grupa noastră: Argentina – Anglia. Georgia stă.
Meciurile următoare: Scoţia – Georgia (14 septembrie, 10.30), Argentina – România (17 septembrie, 6.30).

Calafeteanu nu e în lot
Din lotul de 30 de jucători de la Cupa Mondială din Noua Zeelanda, lipseşte Valentin Calafeteanu, în recuperare după boala de reflux gastroesofagian. El a fost internat două zile pentru investigaţii şi teste la Christchurch. Linia a II-a Cosmin Ratiu e şi el în perioada de recuperare după o contuzie toracică. Nicolae Nere şi Cătălin Nicolae se afla într-o perioadă avansată de recuperare după uşoarele accidentari suferite.

Fan special
Ahmed Abdul are 30 de ani şi este din Dunedin, dar jobul l-a adus pentru o perioadă Ia Invercargill, oraşul în care România va susţine două meciuri. “Mulţi vor veni din Dunedin să sustină Scoţia şi asa m-am gândit ca eu să ţin cu România”, şi-a explicat Ahmed alegerea. ”Ştie că România este cea mai mare ţară cu rugby în afara celor din Turneul celor Şase Naţiuni. Deşi nu a jucat şi nu are vreo legătura cu România va veni cu toată familia la meci. Ahmed i-a aşteptat ieri pe ”stejari” pe Aeroportul din Invercargill şi le-a cerut autografe cum au aterizat. Suporterul român s-a pregătit şi a învăţat câteva cuvinte româneşti: ”Salut, Mulţumesc, Da şi La revedere”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News