Carter, alături de al doi colegii de la echipa sa de club, Racing 32 Paris, a fost prins cu ocazia unui control antidoping efectuat după finala campionatului Franței, disputată pe 24 iunie, la Barcelona, împotriva formației Toulon.
Controlul, efectuat la finalul meciului de pe Camp Nou, în care Racing s-a impus cu 29-21, a fost efectuat la inițiativa Agenției franceze de luptă antidoping (AFLD). O intervenție surpriză, în afara teritoriului francez, însă permisă în urma unui acord bilateral între Franța și Spania, scrie L’Equipe, citat de Agerpres.
Cel mai bun jucător din lume, pozitiv la corticoizi
Alături de Dan Carter au mai fost depistați pozitiv la corticoizi compatriotul său Joe Rokocoko și argentinianul Juan Imhoff. Cei trei au fost, de altfel, printre cei mai buni jucători ai lui Racing în finala cu Toulon, în care Carter a reușit să marcheze 15 puncte.
Agentul neozeelandez al lui Dan Carter și Joe Rokocoko, Simon Porter, a precizat că cei doi au utilizat cortizon în scop terapeutic, în baza unor autorizații medicale.
„Cotizonul este un medicament utilizat în mod obișnuit pentru tratarea durerilor și inflamațiilor”, a declarat Porter pentru postul de televiziune TVNZ.
Clubul Racing 92 Paris a anunțat, la rândul său, tratamentele cu corticoizi au fost efectuate cu câteva săptămâni înaintea finalei campionatului Franței și nu în ziua meciului.