România a jucat perfect în primele 40 de minute, conducând categoric, 23-3. Lusitanii au început, însă, în forță partea secundă, marcând un eseu și ratând șansa de a înscrie încă unul.
Rezerva Adrian Apostol a semnat eseul (per total, al patrulea reușit de ”stejari”) care a liniștit meciul (35-10), într-o repriză în care ”stejarii” s-au apropiat de puține ori în terenul de țintă advers. Calafeteanu a reușit transformarea, semnând al 21-lea punct al său: 37-10!
Lynn Howells a început cu: 1. Mihaiță Lazăr, 2. Otar Turashvili, 3. Horațiu Pungea, 4. Valentin Popârlan, 5. Marius Sârbe, 6. Viorel Lucaci, 7. Valentin Ursache, 8. Mihai Macovei, 9. Valentin Calafeteanu, 10. Dănuț Dumbravă, 11. Ionuț Botezatu, 12. Csaba Gal, 13. Robert Dascălu, 14. Ionuț Dumitru, 15. Dorin Manole. Rezerve: 16. Andrei Rădoi, 17. Constantin Pristaviță, 18. Alexandru Tarus, 19. Marius Antonescu, 20. Stelian Burcea, 21. Grigoraș Diaconescu, 22. Florin Ioniță, 23. Adrian Apostol.
Programul competiției
07.02.2015 – Portugalia Vs România – Lisabona
14.02.2015 – România Vs Spania – Cluj Arena
28.02.2015 – Rusia Vs România – Soci
14.03.2015 – Germania Vs România – Heidelberg
21.03.2015 – Romania Vs Georgia – Arcul de Triumf
––––––––
Cu o nouă denumire, Rugby Europe Championship, fosta Cupă Europeană a Naţiunilor, va porni la drum din 7 februarie, în luptă intrând cele mai valoroase echipe din al doilea eşalon valoric al continentului.
Şase naţiuni vor fi în competiţie, cinci dintre acestea completând tabloul şi anul trecut: Georgia, Portugalia, România, Rusia şi Spania, cărora li se va adauga Germania, cea care a luat locul retrogradatei Belgia. România are de partea ei argumentul continuităţii pe banca tehnică a galezului Lynn Howells.
Până în prezent s-au disputat 12 ediţii ale întrecerii europene a jucătorilor de rugby, la care au participat 11 echipe: Belgia, Cehia, Georgia, Germania, Maroc, Olanda, Portugalia, România, Rusia, Spania şi Ucraina, dintre acestea Georgia, Portugalia şi România reuşind să obţină titlul de campioană.
Competiţia a debutat în 1936 şi, de-a lungul anilor, s-a numit: Turneul FIRA, Cupa Europei FIRA, Cupa Naţiunilor FIRA, Trofeul FIRA – perioadă dominată de Franţa, România şi Italia, singurele care au reuşit să-şi adjudece trofeul.
Ediţia 2015-2016 este prima sub titulatura de Rugby Europe Championship, datorită schimbării denumirii forului organizator din FIRA-AER în Rugby Europe.
Portugalia este un adversar de tradiţie al Stejarilor, aceştia având trei victorii consecutive în faţa lusitanilor. La confruntarea din 2013, echipa noastră s-a impus la Lisabona cu rezultatul de 19-13.
Citiți și
Antrenorul nationalei de rugby în joacă la Lisabona pentru ”stejari”.
Numele primilor medaliați olimpici, pe tricourile tricolorilor.