În urma acestui succes, România a câştigat Campionatul European de Rugby 2017, cu toate că forul continental o dăduse câştigătoare, în primă fază, pe naţionala Georgiei!
”Cred că diferența a făcut-o dăruirea noastră, ne-am dorit foarte mult această victorie pentru că am avut niște coșmaruri cu cei din Georgia, pentru că de fiecare dată ne-au bătut. Am câștigat cu inima și cu sufletul acest meci. Ultima impresie contează, am început mai greu această competiție, însă mă bucur că am reușit să o terminăm cu o victorie pe care o așteptăm de foarte mult timp. Sunt fericit!”, a declarat Florin Vlaicu pentru site-ul oficial al FRR.
”Este prima victorie în fața Georgiei după mulți ani. Jucătorii au jucat cu inima și asta s-a văzut, s-au dăruit total pe teren, au arătat o mare putere de sacrificiu, asta a fost ce le-am cerut să facă pe teren. Să joace cu inima, să dea totul și să nu aibă niciun regret la finalul meciului. În meciul cu Georgia despre asta este vorba, cine își dorește mai mult victoria”, a precizat şi antrenorul stejarilor, Lynn Howells.
Pentru Antonescu este cea mai importantă victorie
„Este cea mai importantă victorie din cariera mea, dar până acum e meciul cel mai frumos și cel mai intens pe care l-am jucat. Sunt bucuros de acest rezultat, înseamnă mult pentru noi, pentru moralul nostru. Prin această victorie dorim să le mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi și ne susțin necondiționat, indiferent de jocul pe care îl reușim”, a spus Marius Antonescu, jucătorul echipei franceze Tarbes.