Știința Baia Mare a terminat în postura de lider prima parte a competiției astfel că trupa lui Eugen Apjok a fost singura echipă calificată direct în semifinale, conform regulamentului de disputare, scrie site-ul SuperLigii, citat de Agerpres.
”Zimbrii” au învins Timișoara Saracens, dar au pierdut în Ghencea, pentru ca apoi tot bănățenii să le faciliteze accesul în fruntea clasamentului prin succesul în fața ”militarilor”. Practic, lupta din prima fază a fost strânsă și băimărenii au dovedit consecvență fiind echipa care a adunat cele mai multe puncte bonus. În semifinale, deși au întâlnit surpriza CSM Olimpia București, ”zimbrii” au obținut victoria, încununată cu șapte eseuri, care vorbesc de la sine.
”Parcursul Stelei a fost unul interesant, pentru că roș-albaștrii au început perfect, cu patru victorii în tot atâtea partide disputate, inclusiv succesul în fața Științei Baia Mare, pentru ca apoi să vină înfrângerea de la Timișoara și surpriza din Ghencea, când ‘militarii au cedat în fața Politehnicii Iași fiind nevoiți să se mulțumească cu poziția a treia în clasamentul final”, notează sursa citată.
Lipsită de aportul lui Viorel Lucaci, Ionuț Dumitru, Florin Surugiu și Florin Vlaicu, convocați la echipa națională, pentru Steaua au urmat alte două partide în care a avut nevoie de pragmatism, victoriile cu Universitatea Cluj și apoi cu eternii rivali de la Dinamo având, dincolo de rezultat, darul de a scoate la rampă și alți componenți ai lotului, cu o mențiune pentru tânărul Tudor Boldor, decisiv în disputa cu ”alb-roșii”.
CSM Știința Baia Mare și Steaua București s-au întâlnit în acest an de trei ori și față de cele petrecute în sezoanele anterioare bilanțul general este favorabil bucureștenilor, care s-au impus de fiecare dată, toate partidele disputându-se în Ghencea.
Ultima dată când maramureșenii și militarii au disputat o finală se întâmpla în 2013, în cadrul Cupei României și atunci trofeul a revenit steliștilor tot după o partidă găzduită în propriul fief.
În meciul pentru locurile 3-4, Dinamo va întâlni, de la ora 11,00, pe CSM Olimpia București.
Prima ediție a Cupei Regelui a fost câștigată de Timișoara Saracens.