”Ne așteptăm să fie un meci greu. Știm că și-au mai naturalizat câțiva jucători, au antrenori străini, jucăm și pe un alt teren decât cel din urmă cu doi ani, dar am mare încredere în grupul care este aici și cred că vom obține victoria. Îmi amintesc de meciul din primăvara (lui 2016 — n.r.) de la Iași, că aveau un număr opt care căra baloanele foarte bine, chiar am avut niște probleme cu el. Ne așteptăm ca în primele 20 de minute să vină peste noi și să dea totul, după care, la fel ca la Iași, să-și mai piardă din tărie”, a spus Lucaci.
Potrivit acestuia, pentru România au contat foarte mult partidele test din toamna anului trecut, deoarece acestea i-au unit pe componenții lotului și au demonstrat faptul că pot lupta cu oricine, mai ales dacă evoluează pe teren propriu.
”Aveam nevoie de meciurile astea, să jucăm cu alte echipe decât cu cele cu care ne întâlnim anual. În plus s-a văzut că dacă ne pregătim și ascultăm ce ne zic antrenorii, putem realiza lucruri frumoase pentru rugbyul romanesc. (…) Pentru acest sezon, vrem să câștigăm fiecare partidă, să luăm meci cu meci, să ne pregătim la fel de bine pentru fiecare adversar, să fim concentrați tot timpul. Suntem conștienți că ne așteaptă un meci greu în Germania, însă eu zic că suntem pregătiți. Nu am mai avut niciodată o partidă de verificare înaintea primului meci oficial al sezonului și asta a contat foarte mult, mai ales pentru noi jucătorii interni, care din decembrie, nu am mai avut parte de meciuri. Este bine că nu vom mai avea emoțiile de început ca în anii trecuți și că deja abordăm partida oficială, având un joc împreună în acest an”, a spus Viorel Lucaci.
El a menționat că în meciul cu Portugalia, ”Stejarii” și-au făcut încălzirea și că așteaptă cu nerăbdare debutul oficial în REC.
Întrebat dacă mai are emoții înainte de startul competiției internaționale, Lucaci a răspuns: ”E drept, nu mai am emoțiile debutului pe care le aveam, însă dacă nu joci câteva luni la nivel internațional, asta se simte, mai ales pe teren. În plus, emoțiile mele se leagă acum mai mult de faptul că am avut un an 2016 extraordinar de bun și trebuie să avem continuitate în aceste rezultate. Cred că noi înșine punem un pic de presiune pe noi pentru că ne dorim să continuăm în același mod, suntem dornici de a juca, de arăta cel mai bun rugby al nostru și este important să reușim să gestionăm aceste stări pentru că altfel, din prea mare dorință, putem da greș și cădea în extrema cealaltă”.
Referindu-se la implicarea mai puternică în joc a liniei de treisferturi, internaționalul stelist a fost de părere că este un lucru bun deoarece mai ridică presiunea de pe cei angajați în moluri. ”Este un lucru bun pentru că nu ne obosim așa mult în moluri și pentru că îi putem pune în valoare pe jucătorii noștri care pot face diferența pe treisferturi. Jocul nostru tot pe grămadă rămâne, acolo e lupta unde putem domina adversarul, însă e important să avem acest avantaj al liniei de treisferturi”, a precizat Lucaci.
El a mai spus, printre altele, că importante pentru tricolori vor fi și partidele test din iunie, primul meci urmând să fie în Japonia, contra reprezentativei țării gazdă, organizatoarea CM 2019.
”O să fie ceva nou pentru noi, cel puțin pentru mine, pentru că eu am prins deplasări doar cu selecționata Lupii București. Sunt curios să văd cum reacționăm, cum va fi să jucăm la alții acasă după ce vom zbura zeci de ore cu avionul. Cred că este o experiență care ne va ajuta pentru că la următoarea Cupă Mondială nu va mai fi acel șoc că vom juca cu peste 50 de mii de oameni în tribune”, a arătat Viorel Lucaci.