Ministrul rus al Sportului, Oleg Matiţin, a susţinut, vineri, posibilitatea ca Rusia să găzduiască competiţii internaţionale anulate din cauza pandemiei de coronavirus, în schimbul ridicării sancţiunilor pentru dopaj, informează EFE, preluată de Agerpres.

„Liderii Comitetului Internaţional Olimpic, ai Agenţiei Mondiale Antidoping trebuie să înţeleagă că acum trăim în condiţii complet diferite”, a spus Matiţin în cursul unei conferinţe de presă.

Ministrul a adăugat că, pentru a depăşi criza mondială generată de Covid-19 „trebuie să se deschidă o nouă pagină şi să se înţeleagă că cel mai important lucru este să fim împreună”.

„Trebuie să existe o cooperare cu sportul internaţional. În ultimii zece ani, nicio ţară nu a organizat la fel de multe competiţii internaţionale la acelaşi nivel ca Rusia. Trebuie să se ţină cont de acest lucru”, a subliniat el.

În opinia demnitarului rus, acest argument ar trebui luat în considerare de către judecătorii care studiază recursul depus de Rusia împotriva suspendării de patru ani dictată de AMA, a cărei audiere a fost amânată până în luna iunie.

„Trebuie să se înţeleagă că acum trăim într-o altă realitate. Există priorităţi şi teme secundare. Prioritatea este viitorul mişcării olimpice şi consolidarea comunităţii sportive. Rusia a fost întotdeauna şi va fi un partener important”, a insistat el.

Agenţia Mondială Antidoping a sancţionat Rusia cu patru ani de izolare internaţională pe plan sportiv, după scandalul de dopaj instituţionalizat, sportivii ruşi putând concura doar sub drapel neutru la JO de vară de la Tokyo, amânate pentru 2021, şi la Olimpiada de iarnă de la Beijing, din 2022.

În cadrul sancţiunii anunţate în decembrie 2019, este interzisă organizarea de competiţii internaţionale în Rusia, unde pandemia de coronavirus a ucis 94 de persoane, în timp ce alte 11.917 sunt infectate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News