Acum a venit rândul jucătoarelor din echipa de fotbal feminin a Rusiei să fie depistate pozitiv la respectivul medicament cardiovascular. „Teste efectuate au evidenția prezența urmelor substanței interzise meldonium în sângele fetelor”, a precizat postul TV ”360”. Controlul a fost efectuat în cantonamentul fetelor, care se pregătesc pentru meciul cu Ungaria, programat pe 12 aprilie, la Sankt Petersburg.

În aceeași situație se află și băieții de la echipa de hochei Under 18 a Rusiei. Câțiva dintre ei au fost excluși din lotul pentru Campionatul Mondial din Statele Unite (14-24 aprilie) din cauză că au fost depistați cu meldonium. „Copiii plâng, sunt distruși. S-au pregătit tot anul pentru acest campionat”, a declarat pentru Interfax, citată de Agerpres, o sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Conform ministrului sportului din Rusia, Vitaly Mutko, mai multe sute de sportivi din această țară au folosit meldonium! “Dacă vorbim despre meldonium, principalul nostru scop acum este să stabilizăm situația și să minimalizăm pierderile. A doua prioritate este să le oferim asistență atleților ruși care sunt investigați. Aceștia sunt în număr de 40”, a declarat Mutko.

Cea mai cunoscută sportivă din Rusia depistată pozitiv la meldonium este Maria Șarapova, de cinci ori câștigătoare a unui turneu de Mare Șlem. Alături de ea se regăsesc încă aproximativ 150 de sportivi din Rusia, din aproape toate ramurile sportive. Astfel, meldonium a devenit un adevărat blestem pentru sportivii ruși.

Meldonium a fost produs în Letonia și, mai apoi, răspândit în toate țările care au făcut parte din URSS. Acest medicament, care favorizează circulația sângelui, a fost interzis de la 1 ianuarie 2016 de către Agenția Mondială Antidoping.

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News