România a pierdut în fața Poloniei, deși a condus cu 1-0 și 2-1, și a irosit șansa de a accede în Grupa I Mondială a Cupei Davis. Federația și căpitanul nejucător Gabriel Trifu au luat câteva decizii stranii, care au decis rezultatul final.
Mergea, dus în spate de Tecău
Prima ciudățenie a fost să mizeze pe jucători fără meciuri în picioare. A doua rachetă a fost aleasă Adrian Ungur. Piteșteanul în vârstă de 33 de ani n-a jucat deloc în 2018, fiind ca și retras din circuit, și a picat până la locul 674 mondial la simplu. Rezultatul? Ungur n-a luat niciun set, în două partide.
La dublu, o altă decizie riscantă, care era să ne coste. Florin Mergea n-are partener de dublu în acest moment, iar principala lui grijă este să devină, în premieră, tătic. Picat pe 689 mondial la dublu, olteanul era să ne piardă meciul de dublu. Și-a cedat de trei ori serviciul (la scorul de 1-1 și 1-4 în setul doi și o dată la scorul de 4-2, în decisiv).
Spre deosebire de partenerul său, Horia Tecău (33 de ani, 25 ATP la dublu) – aflat în vârf de formă – ultimul titlu, la Winston-Salem – la sfârșitul lunii trecute, care a servit fără greșeală. În schimb, la leși, Lukasz Kubot (36 de ani, 5 ATP la dublu) și Marcin Matkowski (37 de ani și locul 72 ATP) sunt bine văzuți în circuit. Mergea și Tecău sunt vicecampioni olimpici la Rio de Janeiro 2016.
La simplu, adversarii au avut vârste de 21 și 22 de ani!
Desemnarea suprafeței a fost iarăși un motiv de dispută. Marius Copil (27 de ani, 81 ATP la simplu) a fost pus să joace pe o suprafață pe care o detestă. Arădeanul preferă să joace pe rapid. Zgura a fost aleasă pentru a-l favoriza pe Adrian Ungur.
Numai că ginerele lui Ilie Balaci a cedat ambele dispute în care a fost distribuit, iar Marius Copil s-a descurcat doar în primul meci, cel cu Kamil Majchrzak (22 de ani, 187 ATP la simplu), pierzându-l pe cel cu prima rachetă a Poloniei, Hubert Hurkacz (21 de ani, 95 ATP la simplu), joc în care a părut că evoluează accidentat.
Ce soluții mai avea Trifu:
la simplu:
Dragoș Dima (26 de ani, 394 ATP la simplu)
Bogdan Ionuț Apostol (22 de ani, 609 ATP la simplu)
Bogdan Borza (21 de ani, 787 ATP la dublu)
la dublu
Vasile Antonescu (28 de ani, 362 ATP la dublu)
Nicolae Frunză (20 de ani, 646 la dublu)
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!