Se poate spune până când poate progresa?

E greu de anticipat. Sigur este că Simona a devenit a treia jucătoare din România care pătrunde între primele zece din lume, acolo unde au mai fost Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea. Şi că ea face parte dintr-un grup de excepţie, care le mai cuprinde pe Niculescu, Cîrstea, Begu… Cred că şi acel turneu de 100.000 de dolari pe care l-am organizat la Bucureşti, până anul trecut, a fost o rampă de lansare pentru aceste jucătoare.
Spune că va face faţă presiunii

O vedeţi capabilă să câştige la Australian Open sau un alt turneu de Mare Şlem?

Acum vorbim despre ea ca despre o jucătoare din Top 10. Când eşti acolo, orice e posibil. Eu cred că e capabilă să câştige un turneu de Grand Slam. Şi o poate face şi acum. Sigur că nu o putem compara deocamdată cu Serena Williams, al cărui joc se apropie de perfecţiune. Sper ca presiunea asupra Simonei să nu fie mare. Să nu se lase copleşită. Şi din câte o cunosc, nu cred că se va întâmpla asta.

Cum vedeţi disputa cu Cibulkova?

Are un stil de joc asemănător cu al Simonei. Amândouă sunt foarte dinamice. Sper ca Simona să intre în semifinale, însă într- un meci de tenis, la un asemenea nivel, nu poţi avea nici o certitudine. Cred însă că Halep are acum mai multă încredere în ea şi a acumulat şi experienţă.

Palmaresul îi e favorabil adversarei



Adversară a Simonei în sferturile de finală, Dominika Cibulkova are 24 de ani, fiind născută la Bratislava. Ea este mai scundă cu 7 cm decât jucătoarea noastră şi mai uşoară cu 5 kilograme. Slovaca ocupa locul 24 în ierarhia mondială înaintea turneului de la Melbourne. Profesionistă din 2004, Cibulkova are trei titluri WTA în palmares, însă nici unul într-un turneu de Grand Slam. A câştigat 4,3 milioane de dolari din tenis, dublu cât a reuşit Halep. Slovaca are avantaj şi în întâlnirile directe: 2-1.

Nu regretă vechiul bust

În interviul publicat pe site-ul oficial al turneului de la Melbourne, atunci când reporterul a întrebat- o dacă operaţia de micşorare a sânilor a ajutat-o să atingă nivelul actual, Simona Halep a răspuns: “Această operaţie am făcut-o în urmă cu câţiva ani. Dacă ar fi să iau din nou această hotărâre, aş face-o pentru tenis. A fost o bună decizie”. Apoi, când a fost întrebată ce face în afară de tenis, românca a refuzat să mai răspundă.
238.000 de dolari a câştigat Simona prin calificarea în sferturile de finală la Australian OpenVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News