Anunţată încă din toamna trecută, nunta Danielei Dodean s-a desfăşurat în două reprize. Mai întâi, pe 7 iulie, a avut loc o primă “manşă”, la Lisabona, iar duminică, la Arad, s-a desfăşurat a doua ceremonie, cea religioasă. Daniela şi soţul ei, Joao Monteiro, pe care l-a cunoscut la concursurile de tenis de masă, şi-au unit destinele la Catedrala Romano-Catolică din oraşul aflat în vestul României. La nuntă a fost prezentă şi Eliza Samara, colega de echipă naţională şi, totodată, una dintre prietenele sale cele mai bune. Constănţeanca i-a fost naşă Danielei, în timp ce în postura de naş s-a aflat Martin Soros, managerul clubului austriac SVS Storck, pentru care joacă mireasa. Eliza s-a întors zilele trecute din SUA, ea petrecându- şi vacanţa în Las Vegas şi în California. Şi deşi petrecerea a ţinut până duminică, la “Noblesse Ballroom” din Arad, Samara a anunţat ieri dimineaţă că a revenit la… antrenamente. Daniela Dodean şi-a delectat invitaţii la masa festivă cu un bufet de fructe sculptate. Acesta a fost realizat de Alin Urlea, un apropiat al jucătoarei de tenis de masă, care e cunoscut în Arad prin faptul că a făcut din gastronomie o adevărată artă.
Au bifat câte două participări olimpice
Şi Dodean, şi soţul ei au în comun pasiunea pentru tenisul de masă, cei doi participând la ediţiile din 2008 şi 2012 ale Jocurilor Olimpice. Multiplă campioană continentală la simplu, dar şi la cadete, Daniela a cucerit titlul european la dublu alături de Samara în 2009 şi în 2012. Legitimat sezonul trecut la echipa Saarbrucken, în Bundesliga, Joao Monteiro are în palmares Cupa Germaniei, iar cu echipa Portugaliei a câştigat medalia de bronz la CE din 2011.