La 30 de ani, Miculescu se dă în spectacol. Recent, circul a căpătat o tușă tragică, după ce respectivul a postat o fotografie care a șocat Facebook-ului. Ninel a împrăștiam bancnote pe un mormânt, iar lângă a postat un mesaj de suflet.

A adus bani unui mort!

„Aveam o datorie la un prieten și l-am visat. S-a jurat țiganul pe copii să ii aduc banii. Nu m-am putut abține si am venit să îi aduc datoria. Offf Dumnezeu să te ierte barosane acum. Să ai de Crăciun, să îți cumperi ce vrei. Pup!” , a scris Ninel, pe Facebook.

Ninel Miculescu a renunțat la carieră în 2011, după ce a fost suspendat pe viață din cauza dopajului. Cu o săptămână înaintea debutului Campionatelor Mondiale de Haltere de la Paris, oficialii Federației Internaționale de specialitate au anunțat ca doi dintre sportivii români au fost suspendați din cauza dopajului, iar printre aceștia se numără și Ninel Miculescu (categoria 69 de kilograme), fost vicecampion la stilul smuls și triplu campion european în 2010.

Nu este prima oară când Ninel Miculescu împrăștie banii, fără ca asta să însemne că îi aruncă pe fereastră, așa cum recunoaște că proceda în tinerețe. Fostul sportiv are o boală să întindă banii pe jos. Iată-l într-o altă ipostază jenantă, care exemplifică:

Ninel Miculescu are o slăbiciune pentru starleta Loredana Chivu, iar marele lui of era să-și ia o mașină. Și-a împlinit visul motorizat, iar acum postează doar poze cu automobile de lux.

”Halterele ţi-au adus şi satisfacţii materiale”, a fost întrebat Ninel, în 2009. AICI, interviul.
”Nici vorbă. Sunt plătit foarte prost. N-am reuşit să-mi cumpăr nici măcar o maşină. Aici, şi eu sunt un pic de vină, pentru că n-am strâns nimic. Banii pe care îi câştig îmi ajung doar cât să mă întreţin. Se trăieşte prost, frăţioare, din haltere!”, răspundea el, atunci.

”În copilărie, obişnuiam să merg în curtea şcolii, ca să joc fotbal împreună cu un frate de-al meu şi cu un prieten. Într-o zi, a venit la mine domnul Anton şi m-a întrebat dacă vreau să fac haltere, iar eu i-am răspuns afirmativ. Aveam 9 ani când m-am apucat de acest sport” – și-a povestit Ninel Miculescu începuturile.


PREZENTARE

Ninel Miculescu

Data şi locul naşterii: 15.05.1985 / Bucureşti;

Palmares:

  • 1999 – campion european de cadeţi;
  • 2001 – o medalie de aur şi una de argint la Campionatele Europene de juniori;
  • 2003 – campion mondial de juniori;
  • 2004 – campion european de juniori;
  • 2009 – vicecampion european la stilul smuls, categoria 69 kg; Alte sporturi practicate: culturism şi lupte.
  • Socrate Temelie, primul campion. Prima formă de concurs cu ridicare de greutăţi în România este amintită în anul 1896. Gazda întrecerii a fost sala de sport a Liceului “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Socrate Temelie este considerat primul campion al României. În 1910, el a ridicat 168 kg, ceea ce i-a atras din partea nemţilor supranumele de “minune a Balcanilor”. Federaţia Română de Lupte şi Haltere a luat naştere în 1930, iar patru ani mai târziu a fost organizat primul campionat naţional.

Urmărește-ne pe Google News