”Eram puțin în întârziere, problema era că sistemul de achiziții este unul greoi, iar atâta timp cât nu am avut buget nu am putut face nimic. Dar lucrurile s-au reglat. Chiar azi s-a făcut plata. S-au achitat undeva la 600.000 de euro, sub 600.000. Uniunea Europeană de Gimnastică a decis fabricantul, așa este procedura, cu caiet de sarcini cu tot ce trebuie. Iar noi, ca organizatori, suntem obligați să cumpărăm aparatele de concurs de la fabricantul respectiv”, a spus oficialul FRG.

Stoica a explicat că aparatele s-au achiziționat printr-un parteneriat cu Sala Polivalentă din București, iar după Campionatele Europene de la Cluj vor fi distribuite spre folosință loturilor naționale de gimnastică. „Până la urmă am făcut achiziția printr-un parteneriat cu Sala Polivalentă din București, pentru că așa am putut să achităm mai puțin, s-a scăzut TVA-ul și am ajuns la 600.000 de euro. Conform parteneriatului, aparatele de concurs vor fi în proprietatea Sălii Polivalente din București, dar după Europene vor fi distribuite loturilor naționale. Așa e normal, să ajungă la Deva, la București, acolo unde se antrenează loturile naționale”, a precizat el.

Președintele federației susține că organizarea evenimentului de la Cluj-Napoca este acum în grafic, el precizând că și vânzarea de bilete merge din ce în ce mai bine. „Lucrurile sunt în grafic cu organizarea, acum urmează o achiziție foarte serioasă legată de branduirea sălii de concurs, e un concept unic realizat împreună cu sponsorul principal al competiției. Va fi ceva într-adevăr spectaculos. Iar în ceea ce privește biletele, lucrurile merg din ce în ce mai bine. Chiar foarte bine aș spune. S-au vândut destul de multe pentru că deja primesc telefoane de la diverse persoane care doresc bilete în anumite zile, dar nu mai sunt. Asta este capacitatea sălii, nu avem ce face. Cine s-a grăbit și-a luat. Cred că în proporție de 70 la sută biletele s-au vândut deja”, a explicat el.

Medaliile care vor fi decernate la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca vor avea un design special. „Este un model la care au lucrat designerii sponsorului principal. Este ceva special, va fi o surpriză plăcută, veți vedea. A fost aprobat modelul și de către Uniunea Europeană de Gimnastică, urmează să le dăm în producție”, a adăugat Adrian Stoica.

A șaptea ediție a Campionatelor Europene de gimnastică artistică va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 19-23 aprilie. La competiție și-au anunțat participarea 295 de sportivi (178 la masculin și 117 la feminin) din 37 de țări.

Citiți și România are obiectiv obținerea a trei medalii la Campionatul European de la Cluj. Antrenorul Forminte n-are timp nici să mănânce! VIDEO

România organizează Campionatul European de gimnastică, dar încă nu are aparatele de concurs!

 
 

Urmărește-ne pe Google News