Toate cele opt echipe au intrat în aceeași urnă, neexistând grupe valorice.
Cel mai atractiv duel al „sferturilor” se anunță meciul dintre Gloria Buzău și Minaur Baia Mare. Buzoiencele sunt pe 5 în Liga Florilor, cu 26 de puncte, unul mai puțin decât Minaur, care e pe 3. Gloria pornește însă cu avantajul terenului propriu. În campionat, Buzăul a învins cu 29-23 pe Minaur, acasă, returul neavând încă loc.
U Cluj Napoca și Rapid București, formații care se luptă pentru evitarea retrogradării, se întâlnesc și în dupelul pentru Cupă. În campionat, la Cluj, Universitatea a câștigat la mare luptă, 23-21. Returul e programat în runda a 24-a.
SCM Rm. Vâlcea pornește drept favorită cu Dunărea Brăila. Campioana a câștigat ambele dispute din Liga Florilor cu trupa dunăreană: 24-18, la Vâlcea, 31-25 la Brăila. Oltencele vor juca pe teren propriu, acolo unde nu au pierdut de foarte multă vreme.
Deținătoarea trofeului, CSM București, va întâlni CSM Slatina. „Tigroaicele” s-au impus și ele în Liga Națională, chiar la Slatina, în tur, 29-27. Revanșa de la București se joacă în 4 aprilie.