Clubul CSA Steaua Bucureşti a marcat, într-o postare pe site-ul grupării, împlinirea a 31 de ani de la momentul câştigării Supercupei Europei la fotbal de către formaţia roş-albastră.

”Pe 24 februarie 2018 se împlinesc 31 de ani de când o echipă românească de fotbal cucerea un ultim trofeu continental. La Monte Carlo, pe cochetul stadion Louis II, Steaua Bucureşti, în calitate de deţinătoare a Cupei Campionilor Europeni, se duela, pentru Supercupa Europei, cu redutabila formaţie sovietică Dinamo Kiev, care intrase în posesia Cupei Cupelor. Marea surpriză servită ucrainenilor a fost debutul lui Gheorghe Hagi în echipa militară, fapt care, apoi, a condus la o contestaţie a învinşilor, care au susţinut că au jucat, de fapt, împotriva echipei naţionale a României.

Pe un teren destul de greu, roş-albaştrii au prestat un joc foarte bun şi s-au impus cu scorul de 1-0 (1-0), unicul gol al meciului purtând chiar semnătura lui Hagi. Decarul stelist a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poarta lui Cianov. Hagi, venit de la Sportul Studenţesc, a ţintit o ‘spărtură’ în zidul dinamoviştilor, iar mingea a ricoşat din şoldul unui adversar, prinzându-l pe portar pe contre pied”, se arată într-un articol pe site-ul grupării.

Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”
Recomandări
Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”

Steaua a învins-o în Supercupa Europei pe Dinamo Kiev

Astfel, Steaua câştiga al doilea trofeu continental şi ultimul al unei echipe româneşti de club. Între finala de la Sevilla şi cea de la Monte Carlo s-a intercalat Cupa Intercontinentală, pierdută la limită, la Tokyo, cu 1-0 în faţa argentinienilor de la River Plate.

”La ora Supercupei Europei din 1987, Dinamo Kiev însemna practic o maşină de fotbal al cărei nucleu forma şi naţionala Uniunii Sovietice. Cu legendarul Valeri Lobanovski pe banca tehnică, dar şi cu jucători precum Protasov, Zavarov, Blohin şi alţii, ucrainenii reprezentau o trupă de şoc pe Bătrânul Continent, ei chiar fiind cotaţi cu prima şansă la câştigarea trofeului din Principatul monegasc”, arată sursa citată.

Formula de start a Stelei, în neuitata seară de la Monte Carlo a fost: Stîngaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Tudorel Stoica, Bălan, Boloni, Hagi (min. 84 Balint) – Lăcătuş (min. 89 Majearu), Piţurcă. Antrenor principal era Anghel Iordănescu, secondat de către Radu Troi.

Anghel Iordănescu preluase echipa de la Emeric Ienei

Faţă de Sevilla, 7 mai 1986, dispăruse Duckadam, care avea probleme medicale, iar Majearu şi Balint nu mai intrau în graficul primului unsprezece. Regretatul Lucian Bălan, deşi în campania 1985-1986 pornise cu statut de rezervă, a fost, ca şi la Sevilla, integralist. Hagi a fost scos din teren cu câteva minute înainte de final, pentru ceea ce acum s-ar numi ”standing ovations”.

Povestea lui Falko, calul de tracțiune mort după un concurs de tras bușteanul. De ce proprietarul din România l-a revândut după trei zile
Recomandări
Povestea lui Falko, calul de tracțiune mort după un concurs de tras bușteanul. De ce proprietarul din România l-a revândut după trei zile

”Emerich Jenei îi lăsase timona lui Anghel Iordănescu, cel care, ne amintim cu plăcere, şi-a încheiat cariera de jucător contra Barcelonei, când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni. În pofida scorului strâns, Steaua a dominat însă teritorial şi tehnico-tactic finala Supercupei, raportul şuturilor pe poartă, 7-4, dar şi cel al cornerelor, 10-1, fiind elocvente în acest sens.

Au trecut, ca într-o clipită, 31 de ani de la acest succes de amploare al Stelei şi, implicit, al fotbalului românesc. Mulţi dintre cei care atunci, în floarea vârstei, scriau istorie pentru culorile roş-albastre, sunt alături de noul proiect fotbalistic al CSA Steaua Bucureşti. Aceasta este, fără a cădea în patetic, cheia pe care se poate construi succesul actualei generaţii”, scrie site-ul ”militarilor”, citat de Agerpres. 

CITEȘTE ȘI: Anghel Iordănescu a dezvăluit de ce nu-și mai vorbește cu Gică Popescu: ”Vreau o discuție bărbătească”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
Libertateapentrufemei.ro
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Adevarul.ro
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Elle.ro
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor.  Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a  făcut senzație la fastuosul eveniment

L-au criticat că și-a parcat Lamborghiniul pe locul de dizabilități, apoi le-a picat fața când șoferul le-a răspuns: "Pentru fanii mei"
Observatornews.ro
L-au criticat că și-a parcat Lamborghiniul pe locul de dizabilități, apoi le-a picat fața când șoferul le-a răspuns: "Pentru fanii mei"
Horoscop 27 mai 2025. Racii au șansa de a deveni mai rezervați în tot ce fac, cu condiția să-și amintească de cei care au fost alături de ei
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2025. Racii au șansa de a deveni mai rezervați în tot ce fac, cu condiția să-și amintească de cei care au fost alături de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI