Evenimentul își propune să readucă în atenție o altă față a fotbalului, a bucuriei, a spiritului de echipă și a solidarității  pentru o cauză umană.

Tichetele de acces, disponibile în număr de aproximativ 11.000 se vor vinde în două tranșe și o parte din ele se găsesc deja pe site-ul Fundației Mihai Neșu pentru cei care nu sunt din Oradea.

https://www.mihainesufoundation.com/media-mnf/7-uniti-pentru-mihai-in-26-mai-2018-la-oradea.html

De luni  2  aprilie, vor putea fi cumpărate de la mall-urile Crișul Shopping Center și Era Shopping Park, ambele din Oradea, iar în zilele următoare și de la casa de bilete a stadionului Iuliu Bodola.

Biletele comandate online se vor distribui din București, o dată pe saptămână, lunea, pentru a cuprinde toată săptămâna anterioară. Procesul de livrare va dura astfel între 7 și 10 zile.

Doritorii pot alege din cinci categorii de preț:

25 de lei (peluze), 30 de lei (colțuri-zona aflată în imediata vecinătate a tribunei I), 45 de lei (tribuna I) și 65 de lei (Tribuna 0).

De asemenea, este disponibilă și varianta de „familiyticket” la 30 de lei, valabilă pentru trei persoane, respectiv doi adulți și un copil sau doi copii și un adult, fiind vorba despre copii sub 14 ani, aceștia având nevoie de un act care să arate data nașterii atât la achiziționare cât și la accesul în stadion.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Important de știut este că persoanele cu dizabilități au acces gratuit împreună cu un însoțitor, pe baza unui bilet care se ridică de la aceleași puncte de vânzare, în limita locurilor disponibile. Aceștia au rezervat  un sector special, la nivelul gazonului.

Cei care vor ajunge la stadion încă de la ora 14:30, se vor putea bucura de sesiunea de autografe oferită de jucătorii celor trei echipe.

S-au pus în vânzare biletele la evenimentul “Uniți pentru Mihai Neșu”. Ediția a doua se va disputa la Oradea, pe 26 mai

La jumătatea lunii aprilie, vor fi puse în vânzare insigne și tricouri cu logoul evenimentului -chipul lui Mihai – și calendarele cu cei supranumiți „UEFAntasticii România 100”, generația Steaua 2006.

Ediția a doua a evenimentului “Uniți pentru Mihai Neșu” este din nou un sprijin pentru fostul fotbalist, care a ales să se stabilească  în România și să se bucure de tot ce are această țară mai bun. Mihai Neșu va continua  drumurile în străinătate necesare, în mod constant, pentru urmarea tratamentului său deosebit de complex.

Urmăriți pagina de Facebook https://www.facebook.com/unitipentrumihai/

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI