Rapid n-a fost primită în Liga 1, iar în locul „feroviarilor” vor veni cei de la ACS Poli Timișoara, care vor începe campionatul cu o penalizare de 14 puncte! Comisia de Disciplină a motivat că niciun club aflat în faliment nu se poate înscrie în competiții organizate de LPF.
Este practic sfârșitul legendarului club din Giulești, care se laudă cu trei titluri, 13 Cupe și 4 Supercupe ale României, clubul la care au jucat legende ale fotbalulului românesc precum Baratky, Raffinski, Auer, Ionică Bogdan, Rică Răducanu, Ion Ionescu, Nichi Dumitriu, Daniel Pancu și mulți alții.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei