Imnul a fost compus de trupa Iris şi, surprinzător, conţine şi celebra scandare a galeriilor de fotbal ”Hai pe ei, pe mama lor”! ”Acest vers a fost introdus la solicitarea suporterilor. La compunerea acestui imn, ne-am sfătuit şi cu fanii.
Cântecul a suferit câteva modificări faţă de varianta iniţială, pentru că am vrut să ţinem cont şi de dorinţa suporterilor.
Nu este vorba despre o jignire la adresa adversarilor, pentru că această scandare face parte din vocabularul celor de pe stadioane. Şi în SUA, apar înjurături în filme”, au explicat cei de la Iris.
Inmul are în refren şi încurajarea ”Ale, ale”, iar membrii trupei Iris au precizat că, în acest fel, au dorit ca melodia să fie îndrăgită şi de fanii francezi, în cazul în care naţionala României se va califica la Campionatul European din 2016, ce va fi găzduit de Franţa.
Burleanu vrea suporterii în Comitetul Executiv!
”Prin acest imn, vrem să regăsim simbolul naţionalei României. A venit vremea ca suporterii primei reprezentative să fie din nou băgaţi în seamă. Nu vreau ca fanii să mai fie ignoraţi, să fie trataţi cu răceală, cu sfidare, cum se întâmpla înainte”, a spus şi Răzvan Burleanu, preşedintele FRF. Mai mult, Burleanu vrea să-i ofere un loc în Comitetul Executiv reprezentantului suporterilor echipei naţionale!
”Ascult imnul de trei sau patru ori dimineaţa, când vin la federaţie. Nu mă pot lăuda că-l cânt bine, deoarece n-am fost niciodată bun la muzică”, a mai precizat şeful FRF.
Burleanu a comentat şi controversatul vers ”Ori murim, ori câştigăm”, mesaj folosit de fostul lider fascist italian Benito Mussolini. ” FRF şi Iris se delimitează, acest mesaj nu are nicio conotaţie politică sau discriminatorie. Este un mesaj de forţă aproximativ cu al unui fost lider fascist. Sunt unii semiducţi vânători de vrăjitoare!”.