Zsolt Szilagyi (32 de ani), unul dintre cei mai iubiţi jucători ai Universităţii Cluj, şi-a anunţat retragerea. Fundaşul central, poreclit ”Il capitano” de suporteri, datorită ataşamentului faţă de club, a evoluat din 1991 la juniorii ”şepcilor roşii” şi, din 1998 până în prezent, a evoluat la seniorii ”studenţilor”. Acesta nu a părăsit echipa nici în momentul în care echipa a ajuns în liga a III-a. În 2005, jucătorul poreclit şi ”Sisi” s-a accidentat grav la ligamentele încrucişate de la piciorul drept în partida de campionat cu Unirea Dej. A suferit trei intervenţii chirurgicale şi a revenit după trei ani la echipă. În 2010, conducerea Universităţii a vrut să renunţe la serviciile lui, dar, după intervenţia suporterilor nemulţumiţi, a revenit asupra deciziei.
Vlad Munteanu administratorul delegat al ”studenţilor” a anunţat retragerea lui Szuilagyi joi, într-o conferinţă de presă şi a precizat că fostul fundaş va face parte din staff-ul de la copii şi juniori. „Sisi a înţeles că e momentul să-şi pună ghetele în cui şi mă bucur că a acceptat oferta de a face parte din staff-ul de copii şi juniori al clubului. Pentru a-i face trecerea mai uşoară spre acest nou post, de două-trei ori pe săptămână va avea o grupă de iniţiere pentru copii. Cu siguranţă, va avea o influenţă mai mult decât pozitivă asupra celor mici”, a declarat Munteanu.