Andreas Biermann a mai avut două tentative de suicid, prima în 2003, a doua în în 2009, a treia, în 2012. A patra, din păcate, i-a reuşit.

Andreas Biermann, născut pe 13 septembrie 1980, n-a fost un fotbalist foarte cunoscut. A jucat Hertha Berlin (amatori), SC Gottingen 05, Chemnitzer FC, MSV Neuruppin, Union Berlin, Tenis Borussia Berlin, FC Sankt Pauli, FC Sankt Pauli II şi FC Spandau 06. În urmă cu un an îşi încheiase cariera.

Apelul disperat al surorii sale: „Nu ştiu nimic despre el”

Andreas Biermann n-a mai dat niciun  semn de lunea trecută. Daniela, sora sa, cunoscându-i tentativele trecute de suicid, s-a alarmat şi a cerut ajutor apropiaţilor pe Facebook. „Ştie cineva ceva despre fratele meu? Nu m-am mai auzit cu el de luni”, a scris Daniela pe contul ei. Lipsa oricărei reacţii la apelul Danielei a dus la demararea căutărilor. Şi Biermann a fost găsit mort.

Chiar dacă fotbalistul Biermann a fost cvasi-necunoscut, el îşi cucerise notorietatea după ce şi-a scris povestea în cartea „Cartonaş roşu depresiei”. Era la puţin timp după ce cunoscutul Robert Enke, fost portar al naţionalei Germaniei şi la celebra FC Barcelona, şocase lumea când s-a sinucis aruncându-se în faţa trenului. Biermann a fost invitat mai mereu la televiziuni să vorbească despre depresie şi despre tentativele sale de sinucidere. Nimeni n-a crezut că n-a depăşit obsesia sinuciderii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Viva.ro
Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Adevarul.ro
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO
Elle.ro
Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Observatornews.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI