După ce a „ameninţat” că va face publice toate actele care atestă că el deţine numele, culorile, palmaresul, dar, nu se ştie de ce, n-a făcut acest demers, Gigi a aflat cam cât l-ar costa să cumpere sigla care şi aşa i-a adus un mare gol în buget, fiindcă fanii au dat bir cu fugiţii de lângă echipă şi câştigurile din bilete au scăzut drastic.
„Nu am ajuns la un preț final exact, însă, din ceea ce am studiat până acum, vă putem spune că prețul pentru acest brand este de minim două milioane euro, dar poate să depășească acest nivel”, a declarat, pentru Gazeta Sporturilor, unul dintre reprezentanţii celor trei firme înscrise la licitaţia care va urma.
„În contabilitatea clubului de fotbal Steaua, Gigi Becali nu a deținut niciodată această marcă, ci a fost doar o cedare de folosință, nu și de proprietate, din partea CSA”, au concluzionat cei care au parcurs documentaţia.