„Joi suntem chemaţi la o audiere, la fel ca majoritatea federaţiilor participante în Campionatul European. Sper ca vineri să revenim cu date şi să putem comenta lucrurile pe care le vom afla acolo. S-a discutat foarte mult despre aceste lucruri, dar eu sper ca vineri să putem vorbi şi să explic ceea ce nu am putut să fac o lungă perioadă de timp. Să avem răbdare şi să aşteptăm deciziile. Le vom primi cu siguranţă şi sper ca săptămâna viitoare cel mai târziu să oferim toate detaliile”, a spus Petrache, citat de Agerpres.
Întrebat dacă ar fi mai bine pentru prima reprezentativă să promoveze jucători tineri români decât să naturalizeze străini, Alin Petrache a răspuns: „Cu siguranţă că şi partea cu naţionalismul face bine, dar şi ‘petele de culoare’ pe care le-am integrat în echipa naţională au adus de fapt ceea ce noi nu puteam aduce. Iar eu cred că această naturalizare a unor străini care vin să joace pentru România este un lucru binevenit”.
Echipa naţională a România s-a calificat la Cupa Mondială 2019 din Japonia de pe locul doi al clasamentului Rugby Europe International Championship, ca urmare a victoriei surprinzătoarea a Belgiei în faţa Spaniei în ultima etapă a competiţiei.
Recomandări
Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal
Conform presei internaţionale de specialitate, România riscă excluderea de la Cupa Mondială pentru că l-a folosit pe jucătorul de origine tongană Sione Faka’osilea. Conform regulamentelor, acesta nu avea drept de joc pentru România, deoarece evoluase în trecut pentru naţionala de rugby în 7 a statului Tonga. Tot în aceeaşi situaţie ca România se mai află selecţionatele Spaniei şi Belgiei pentru folosirea unor jucători neeligibili.
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a participat, marţi, la deschiderea fazei finale a celei de-a treia ediţii a Gimnaziadei, organizată la Complexul Olimpic Sportiv Sydney 2000 de la Izvorani în perioada 8 mai-7 iunie.
Ce țară europeană a permis votul tinerilor de la 16 ani, dar doar dacă erau căsătoriți?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Unde se află secția de votare situată la cea mai mare altitudine (4650 de metri)?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce metodă creativă au folosit opoziția și cetățenii chilieni pentru a combate dictatura lui Augusto Pinochet?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care alegeri au generat un număr record de 30 de partide intrate în parlament?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce candidat american a participat la alegerile prezidențiale din închisoare și a obținut aproape 1 milion de voturi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Adevarul.ro
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Elle.ro
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate