Sabrerii români, eliminați prematur din proba individuală la Europenele de scrimă din Georgia.
Sabrerii români Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu și George Iancu au fost eliminați, joi, din primele faze ale probei individuale din cadrul Campionatelor Europene de scrimă de la Tbilisi.
George Iancu nu a reușit să treacă de grupa preliminară, având o singură victorie în șapte meciuri.
Tiberiu Dolniceanu, cel mai valoros sabrer român, nu a evoluat în primul tur, iar în al doilea a fost întrecut de germanul Bjoern Huebner, cu 15-12, după ce a condus cu 9-6.
Alin Badea l-a învins pe bulgarul Ivan Mandov cu 15-5 în primul tur, dar apoi a cedat în fața italianului Luca Curatoli, cu 13-15.
Iulian Teodosiu a intrat direct în turul secund, în care a fost întrecut de francezul Vincent Anstett, cu 15-12.
Cel mai bun rezultat al României la spadă a fost obținut de către Andrei Timoce. Legitimat la CSM Satu Mare, Andrei a fost eliminat pe tabloul de 16 și a terminat concursul pe locul 12! Ceilalți sportivi români s-au clasat pe următoarele poziții la Tbilisi: Alin Sbîrcia (CSU Craiova) – locul 19, Adrian Dabija (CS Dinamo) – locul 71 și Adrian Szilagyi (CSM Satu Mare) – locul 77. Au participat 96 de sportivi.
La floretă feminin individual, România a fost reprezentată de sportivele Mălina Călugăreanu și Maria Boldor. Legitimate la CSA Steaua, sportivele au fost coordonate de pe margine de tehnicianul Ducu Petre și au încheiat concursul pe următoarele poziții: Mălina Călugăreanu – locul 26 și Maria Boldor – locul 27. Au participat 43 de sportive.
România are o singură medalie la Europenele de la Tbilisi, bronzul cucerit de Bianca Pascu, luni, în proba individuală feminină de sabie.