Sabrina Voinea solicită acordarea a trei medalii de bronz pentru finala de la sol, pentru ea, Ana Bărbosu şi Jordan Chiles, a dezvăluit Gazeta Sporturilor.
„Mulţumim Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru sprijinul constant oferit în prezentul demers, avocaţilor noştri dr. av. Mădălina Diaconu şi av. Sabin Gherdan, care ne reprezintă la TSE, precum şi partenerilor autorizaţi ai Federaţiei Române de Gimnastică, Casa de avocatură Popescu & Asociaţii şi av. Bogdan Foloştină”, a confirmat Federaţia Română de Gimnastică.
La 10 august, FR Gimnastică a anunţat că TAS a decis că Ana Maria Bărbosu obţine medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, iar Sabrina Maneca Voinea încheie competiţia pe locul 4.
A fost admisă o singură contestație
TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea. Ambele contestaţii au fost depus de FRG împotriva FIG şi a Donatellei Sacchi, preşedintele Comitetului tehnic feminin şi preşedintele Superior Jury, care a judecat toate contestaţiile depuse în timpul concursului.
Decizia TAS din 10 august, după audieri-maraton de peste opt ore în care partea română a propus inclusiv ca toate cele trei sportive să primească medalia de bronz, a fost ratificată de forul internaţional de gimnastică (FIG), cu informarea Comitetului Olimpic Internaţional (CIO).
Conform deciziei TAS, clasamentul primelor 5 locuri este următorul: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) – 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) – 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) – 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) – 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).
Pe 10 august, TAS a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu. Cererea din cazul Sabrinei Maneca Voinea a fost respinsă, care încheie competiţia pe locul 4.
FOTO: Profimedia
Lecoqsportif • 27.08.2024, 10:34
Nu era mai bine daca primea fix ce i se cuvenea pentru locul 4? Adica nimic!!!