A fost rândul lui Serghei Kariakin să joace cu piesele albe, în a treia partidă de la începutul meciului, în care jucătorii au optat pentru varianta intitulată de teoreticienii jocului cu 64 de pătrate ”spaniolă închisă”.
Primele două partide au fost de tatonare, o atitudine normală de ambele părți, atunci când miza este foarte mare, iar rezultatul de egalitate a fost ușor previzibil.
Confruntarea a început efectiv în meciurile trei și patru când s-a atacat cu toate forțele, dar Magnus Carlsen nu a reușit să concretizeze clasa evident superioară demonstrată în fața spectatorilor și internauților.
Campionul mondial pus sub presiune
În partidele cinci și șase, Serghei Kariakin și-a depășit condiția de foarte eficace apărător și își pune adversarul sub presiune atât de tare, încât norvegianul uită să noteze o mutare pe foaia de joc. Dar de fiecare dată arbitrul consemnează remiza.
După primele șase partide, scorul este egal 3-3. În partida cu numărul șapte, programată duminică, se schimbă ordinea de alternare a culorilor, iar rusul va beneficia din nou de avantajul din debut al pieselor albe.
Sâmbătă, 19 noiembrie, este a treia zi de pauză.
Până acum, în timpul liber, norvegianul a preferat să joace baschet, el căutând de la început un hotel cu teren sportiv în apropiere, iar rusul a ales plimbările în parc.
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Meciul va avea loc pe parcursul a 12 partide, fiind declarat câștigător primul care atinge cota de 6,5 puncte. În caz de egalitate, vor avea loc partide de departajare.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor