FCSB a făcut două meciuri foarte bune cu Rudar Velenje și cu CSM Poli Iași, ambele câștigate cu 4-0. În fiecare meci, Olimpiu Moruțan a marcat câte un gol și a oferit câte o pasă decisivă.
Gigi Becali n-a ezitat să-și ridice în slăvi „perla”. „Nu a mai avut Steaua un număr 10 de mulți ani. E fotbalist. Moruțan are salariu 8.000 pe lună, îi fac 14.000. Îi măresc și clauza, îi fac 200 de milioane de euro. Man pleacă peste doi ani, iar Moruțan peste trei an”, a spus Becali după meciul cu cei de la Iași.
Șahtior Donețk îl vrea pe Moruțan: „Nu e cazul să vorbim acum”
„Domnul Becali a avut mare încredere în el de la început, alții încep să-l regrete acum. Chiar zilele trecute am fost întrebat de oficialii unei echipe care l-a dorit înainte de a semna cu FCSB care este acum prețul jucătorului.
I-am spus și domnului Becali, care sigur are strategia lui, iar celor care au întrebat le-am transmis că nu e cazul să vorbim acum despre așa ceva”, a spus Florin Vulturar, impresarul lui Moruțan pentru fanatik.ro.
CITEȘTE ȘI:
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!