Cum Doneţk era un fief liniştit – evenimentele de la Kiev nu s-au transferat şi în zona Donbass, meciul Şahtior – Plzen s-a jucat aşa cum era planificat. Iar cehii vechii cunoştinte Duşan Uhrin jr, fost la Poli Timişoara sau CFR Cluj, au dat lovitura în prima repriză, Prin Kollar (29) şi Petržela (33). Asediul din partea secundă (30 de şuturi, 10 pe poartă, 18 cornere) nu le-a adus ”minerilor” decât o ”transversală” şi reuşită de consolare (Luiz Adriano 89). Echipa lui Mircea Lucescu spusese adio în decembrie Ligi Campionilor, într-o grupă cu United, Leverkusen şi Sociedad, acum a aut din Europa din cauza Viktoriei.
La final, ”Il Luce” era extrem de afectat după eliminare, care i-a adus aminte de momente nefaste ale prodigioasei sale cariere. Mai exact, de meciul România – Irlanda de Nord, 0-1 în 1985, când era selecţioner. Deşi au jucat bine şi au dominat cvasitotal, tricolorii s-au izbit de portarul Pat Jennings şi au ratat şansa de a ajunge la Mondialul din 1986. „S-a întâmplat la fel ca în meciul cu Irlanda de Nord. Nu am mai văzut o echipă care să domine aşa cum am făcut-o noi şi care să piardă. Ei au dat două goluri din două ocazii şi două devieri. Ai mei s-au precipitat la finalizare, au tras fără precizie. M-a deranjat şi modul relaxat în care au tratat cornerele, şu fost 18. Mi-am amintit de Irlanda de Nord, au fost 21! A contat şi absenţa meciurilor oficiale şi am fost şi defavorizaţi de arbitraj. Am patru jucători loviţi de cehi care nu mai pot să meargă. Cei de la Plzen au ştiut să îşi folosească fizicul impozant. Plus vreo două penalty-ur”, a spus Lucescu la Dolce Sport. ”Il Luce” e acum într-o situaţie extrem de dificilă: eliminat din Europa şi cu un patron, Rinat Ahmetov, cu conturile blocate şi aflat pe lista neagră a noului procuror general al Ucrainei.
Pentru Moţi, urmează Valencia
Campioana Bulgariei, Ludogoreţ, a eliminat Lazio. După 1-0 la Roma, a fost 3-3 la Razgrad, cu golul calificării în min. 88! „Suntem bucuroşi că am întors rezultatul de la 0-2. Merităm să fim în optimi! A fost o plăcere să îl reîntâlnesc pe Radu Ştefan, dar mă bucur că l-am eliminat”, a spus ex-dinamovistul Cosmin Moţi (29 de ani).
Lazăr n-a trecut de Benfica
PAOK, cu mijlocaşul Costin Lazăr (32 de ani) integralist, a cedat cu 0-3 la Lisabona, după 1-0 pentru lusitani în tur. Alex Bourceanu (28 de ani, Trabzon) a părăsit şi el competiţia, după un dublu 0-2 cu Juventus. Ex-stelistul a fost introdus în minutul 72.
Liga Europa, «16»-imi, retur
Rubin – Betis 0-2 (în tur: 1-1), Basel – Maccabi 3-0 (0-0), Frankfurt – Porto 3-3 (2-2), Ludogoreţ – Lazio 3-3 (2-0), Napoli – Swansea 3-1 (0-0), Salzburg – Ajax 3-1 (3-0), Sevilla – Maribor 2-1 (2-2), Şahtior – Plzen 1-2 (1-1), Alkmaar – Liberec 1-1 (1-0), Benfica – PAOK 3-0 (1-0), Fiorentina – Esbjerg 1-1 (-1), Genk – Anji 0-2 (0-0), Lyon – Cernomoreţ 1-0 (0-0), Tottenham – Dnipro 3-1 (0-1), Trabzon – Juve 0-2 (0-2), Valencia – Dinamp Kiev 0-0 (2-0).
”Optimi” (13/ 20 martie): Alkmaar – Anji, Ludogoreţ – Valencia, Porto – Napoli, Lyon – Plzen, Sevilla – Betis, Tottenham – Benfica, Basel – Salzburg , Juve – Fiorentina.